LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la avocatura N 1260-XV din 19.07.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova N 126-127 din 12.09.2002 ---------- Parlamentul adopta prezenta lege organica. Capitolul I DISPOZITII GENERALE Articolul 1. Notiunea de avocatura (1) Avocatura este o institutie de drept independenta a societatii civile, menita sa asigure, pe baza profesionala, acordarea de asistenta juridica calificata persoanelor fizice si juridice, in scopul apararii drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, precum si al asigurarii accesului la infaptuirea justitiei. (2) Avocatura ca institutie de drept reprezinta totalitatea juristilor care exercita profesia de avocat in baza de licenta eliberata conform legii. (3) Profesia de avocat nu tine de activitatea de intreprinzator. Articolul 2. Reglementarea activitatii de avocat Reglementarea activitatii de avocat consta in: a) stabilirea conditiilor de baza si a modului de acordare a asistentei juridice profesionale persoanelor fizice si juridice in Republica Moldova; b) determinarea formelor de organizare a activitatii de avocat; c) stabilirea genurilor de asistenta juridica; d) stabilirea garantiilor pentru activitatea de acordare a asistentei juridice profesionale; e) acordarea de garantii persoanelor care beneficiaza de asistenta juridica profesionala la apararea drepturilor si libertatilor lor, la realizarea altor interese si scopuri ocrotite de lege; f) stabilirea modului de admitere in profesia de avocat. Articolul 3. Principiile avocaturii Avocatura se bazeaza pe urmatoarele principii: a) asigurarea dreptului la aparare garantat de Constitutie; b) libertate si independenta in activitatea de avocat; c) democratism si colegialitate in raporturile dintre avocati; d) apartenenta benevola la asociatiile profesionale de avocati; e) asigurarea legalitatii si umanismului. Articolul 4. Cadrul juridic al activitatii de avocat si al avocaturii Cadrul juridic al activitatii de avocat si al avocaturii se constituie din Constitutia Republicii Moldova, prezenta lege, alte legi care reglementeaza activitatea mentionata, precum si din tratatele internationale la care Republica Moldova este parte. Articolul 5. Dreptul la asistenta juridica profesionala (1) Statul garanteaza asistenta juridica profesionala tuturor persoanelor in conditiile prezentei legi. (2) Persoanele fizice si juridice sint in drept sa beneficieze, in modul stabilit, de asistenta juridica a oricarui avocat in baza de acord al partilor. (3) In cazurile prevazute de lege, plata pentru asistenta juridica profesionala se achita de la bugetul de stat. (4) Pornind de la starea materiala a persoanei, avocatul ii poate acorda acesteia asistenta juridica in mod gratuit. (5) Avocatii din Republica Moldova sint in drept sa indeplineasca unele delegatii sau sa exercite profesia de avocat in alte state, daca aceasta este prevazut de legislatia statului respectiv. (6) Asistenta juridica profesionala pe teritoriul Republicii Moldova poate fi acordata de avocati din alte state in cazul in care tratatele internationale la care Republica Moldova este parte prevad acest lucru. Articolul 6. Acordarea asistentei juridice din oficiu (1) In cazul in care legea prevede acordarea asistentei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti, asigurarea executarii acesteia se pune in sarcina Consiliului Baroului. (2) Birourile de avocati prezinta Consiliului Baroului cererile in care se indica numele si prenumele avocatilor care vor acorda asistenta juridica din oficiu, telefoanele de contact ale acestora si adresa biroului de avocati. (3) Consiliul Baroului intocmeste listele avocatilor din numarul persoanelor indicate in cererile birourilor de avocati. Listele se intocmesc conform unitatilor administrativ-teritoriale si se expediaza anual Ministerului Justitiei, organelor de urmarire penala si instantelor judecatoresti din teritoriile respective nu mai tirziu de 15 decembrie. (4) Pentru acordarea asistentei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti, Consiliul Baroului numeste unul sau citiva avocati coordonatori din rindul avocatilor, care au inregistrat birourile de avocati in unitatile administrativ-teritoriale respective, acestia fiind obligati sa asigure executarea cererilor din oficiu. (5) Organul de urmarire penala sau instanta judecatoreasca este obligata sa prezinte lista avocatilor, intocmita conform alin.(3), persoanei care se afla in proces de ancheta sau in proces judiciar si care nu a incheiat un contract cu avocatul. Persoana in cauza alege din lista prezentata avocatul care va exercita apararea sa. (6) In cazul cind persoana care se afla in proces de ancheta sau in proces judiciar refuza sa aleaga un avocat, la solicitarea organului de urmarire penala sau a instantei judecatoresti, avocatul coordonator antreneaza in exercitarea din oficiu a delegatiei un avocat disponibil inclus in lista. (7) In cazul in care avocatii inclusi in lista sint in imposibilitatea de a acorda asistenta juridica din oficiu, avocatul coordonator este obligat sa intreprinda toate actiunile necesare pentru a asigura acordarea asistentei juridice din oficiu de catre alti avocati, inregistrati in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, sau, cu acordul Consiliului Baroului - de catre avocatii inregistrati in alte unitati administrativ-teritoriale. Articolul 7. Genurile de asistenta juridica profesionala (1) Avocatii acorda persoanelor fizice si juridice urmatoarele genuri de asistenta juridica profesionala: a) ofera consultatii si explicatii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezinta informatii verbale si in scris referitoare la legislatie; b) intocmesc documente cu caracter juridic; c) reprezinta interesele lor in instantele de judecata, in autoritatile administratiei publice; d) reprezinta interesele lor in materie juridica in relatiile cu alte persoane fizice si juridice; e) participa la ancheta penala si la dezbateri judiciare in cauzele penale in calitate de aparator sau reprezentant al victimei, al partii civile, al partii civilmente responsabile si al martorilor. (2) Avocatii acorda persoanelor fizice si juridice si alte genuri de asistenta juridica, neinterzise de lege, atit in cazul unor delegatii unice, cit si in cazul delegatiilor pe termen lung. (3) Avocatii efectueaza, de asemenea, urmatoarele actiuni: a) adeveresc copiile si extrasele din acte si certifica semnaturile de pe actele necesare pentru acordarea asistentei juridice; b) transmit, contra recipisa, cererile persoanelor fizice si juridice adresate altor persoane fizice si juridice. (4) Actiunile specificate la alin.(3) se certifica prin semnatura si stampila avocatului. (5) Actiunile specificate la alin.(3) lit.a) nu pot fi efectuate de avocat pentru sine insusi, pentru membrii familiei, rude sau afini. Capitolul II AVOCATII Articolul 8. Avocatul (1) Avocatul este persoana care a obtinut licenta conform legii si care dispune de dreptul de a participa la ancheta penala si la dezbateri judiciare, de a se pronunta si de a actiona in numele clientilor sai si/sau de a-si reprezenta si consulta clientii in domeniul dreptului. (2) Avocat poate fi cetateanul Republicii Moldova, cu capacitate deplina de exercitiu, licentiat in drept, care se bucura de o reputatie ireprosabila, a efectuat stagiul profesional si a sustinut examenul de calificare. (3) Persoana care a depus cerere de eliberare a licentei pentru exercitarea profesiei de avocat nu se considera persoana cu reputatie ireprosabila si cererea ei nu se admite in cazul in care: a) a fost condamnata anterior pentru infractiuni grave savirsite cu intentie, chiar daca au fost stinse antecedentele penale; b) nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor infractiuni; c) anterior a fost exclusa din avocatura sau i s-a retras licenta pentru acordarea asistentei juridice din motive compromitatoare; d) a fost concediata din cadrul organelor de drept din motive compromitatoare sau a fost eliberata, din aceleasi motive, din functia de judecator, notar, consultant juridic sau functionar public; e) comportamentul sau activitatea ei este incompatibila cu normele Codului deontologic al avocatului; f) prin hotarirea instantei judecatoresti, s-a stabilit un abuz prin care ea a incalcat drepturile si libertatile fundamentale ale omului. (4) Prevederile alin.(3) se aplica si avocatilor stagiari. (5) Avocatul dispune de stampila personala pe care este imprimat numele, prenumele si numarul de inregistrare al licentei. Articolul 9. Activitati incompatibile cu profesia de avocat Profesia de avocat este incompatibila cu: a) oricare functie retribuita, cu exceptia functiilor legate de activitatea stiintifica si didactica, precum si de activitatea in calitate de arbitru al judecatii arbitrale (arbitrajului); b) activitatea de intreprinzator; c) activitatea de notar. Articolul 10. Stagiul profesional (1) Stagiul profesional se efectueaza in termen de pina la un an, in dependenta de nivelul de pregatire profesionala al avocatului stagiar. (2) Conditiile efectuarii stagiului profesional sint stipulate in contractul incheiat intre avocatul stagiar si avocatul care asigura efectuarea stagiului. (3) Contractul de efectuare a stagiului profesional se inregistreaza la Comisia de licentiere a profesiei de avocat. (4) Avocatul care asigura efectuarea stagiului profesional trebuie sa aiba o vechime in profesia de avocat de cel putin 5 ani. (5) Avocatul poate avea concomitent cel mult 2 avocati stagiari. Articolul 11. Admiterea in profesia de avocat (1) Admiterea in profesia de avocat se efectueaza in baza unui examen de calificare sustinut in fata Comisiei de licentiere a profesiei de avocat. Regulamentul privind modul de sustinere a examenului de calificare este aprobat de Ministerul Justitiei, in coordonare cu Comisia de licentiere a profesiei de avocat. (2) Candidatul care nu a sustinut examenul de calificare poate fi admis la sustinerea repetata a examenului nu mai devreme decit peste 6 luni. (3) Hotarirea privind refuzul admiterii in profesia de avocat poate fi atacata in instanta de judecata. Articolul 12. Suspendarea activitatii de avocat (1) Activitatea de avocat se suspenda in cazul depunerii de catre avocat a cererii de suspendare a licentei pentru exercitarea profesiei de avocat in legatura cu angajarea sa intr-o functie remunerata sau in legatura cu imposibilitatea exercitarii profesiei de avocat din alte motive. (2) Adoptarea hotaririlor privind suspendarea activitatii de avocat in conditiile alin.(1) tine de competenta Comisiei de licentiere a profesiei de avocat. (3) Licentele avocatilor in a caror privinta s-a adoptat o hotarire privind suspendarea activitatii de avocat se transmit, in termen de 10 zile, Ministerului Justitiei si se pastreaza pe parcursul perioadei pentru care a fost dispusa suspendarea. Articolul 13. Incetarea exercitarii profesiei de avocat (1) Exercitarea profesiei de avocat inceteaza in cazul: a) depunerii de catre avocat a cererii scrise privind incetarea exercitarii profesiei de avocat; b) retragerii licentei pentru exercitarea profesiei de avocat. (2) In caz de incetare a exercitarii profesiei de avocat, avocatul este obligat sa predea licenta, in termen de 3 zile, Ministerului Justitiei. Articolul 14. Avocatul stagiar (1) Avocat stagiar poate fi cetateanul Republicii Moldova, licentiat in drept, care are capacitate deplina de exercitiu si o reputatie ireprosabila si care a incheiat cu unul dintre avocati contract de efectuare a stagiului profesional. (2) Avocatul stagiar activeaza sub indrumarea avocatului care asigura efectuarea stagiului profesional, acesta fiind in drept sa corecteze pozitia avocatului stagiar in procesul reprezentarii intereselor clientului. (3) Avocatului stagiar i se permite sa acorde asistenta juridica clientului in cadrul judecatoriilor municipale si de sector in cauzele civile si administrative, in judecatoriile economice de circumscriptie si in cadrul autoritatilor publice. (4) Avocatul stagiar este obligat sa pastreze secretul profesional. Articolul 15. Specialistii (1) Pentru indeplinirea unor activitati auxiliare in procesul de acordare a asistentei juridice, biroul de avocati poate angaja specialisti din diferite domenii, conform specificului acestor activitati. (2) Angajarea in calitate de specialist este imposibila in cazul existentei unuia din temeiurile specificate la art.8 alin.(3) si la art.9. (3) Specialistul nu dispune de drepturile avocatului si nu poate fi admis la indeplinirea de sine statator a insarcinarilor de acordare a asistentei juridice. (4) Specialistul angajat de biroul de avocati este obligat sa pastreze secretul profesional. (5) Conditiile de activitate si modul de remunerare a specialistului se stabilesc in baza contractului incheiat intre biroul de avocati si angajat. Articolul 16. Legitimatia (1) Legitimatiile pentru avocati si avocatii stagiari se elibereaza de catre Ministerul Justitiei. (2) Modelele legitimatiilor se aproba de catre Ministerul Justitiei. Capitolul III LICENTIEREA PROFESIEI DE AVOCAT Articolul 17. Eliberarea licentei (1) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat este unicul act care confirma statutul avocatului. (2) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat se elibereaza de catre Ministerul Justitiei in termen de 10 zile de la data adoptarii hotaririi Comisiei de licentiere a profesiei de avocat privind admiterea in profesia de avocat. (3) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat se elibereaza pe termen nelimitat si este valabila pe intreg teritoriul Republicii Moldova. (4) Hotarirea privind refuzul de eliberare a licentei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacata in instanta de judecata. (5) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat se elibereaza contra unei plati in marime de 450 de lei, achitate in contul Ministerului Justitiei. Articolul 18. Comisia de licentiere a profesiei de avocat (1) Comisia de licentiere a profesiei de avocat se formeaza prin ordinul ministrului justitiei pe un termen de 4 ani si este compusa din 11 membri: 6 avocati (alesi de Congres), 2 reprezentanti ai organelor de drept, un lector universitar in materie de drept (ales de senat) si 2 reprezentanti ai Ministerului Justitiei. (2) Comisia de licentiere a profesiei de avocat are urmatoarele atributii: a) primeste examenele de calificare; b) adopta hotariri privind admiterea in profesia de avocat, suspendarea activitatii de avocat si incetarea exercitarii profesiei de avocat; c) inregistreaza contractele privind efectuarea stagiului profesional; d) solutioneaza conflictele si litigiile legate de efectuarea stagiului profesional. (3) Comisia de licentiere a profesiei de avocat activeaza in baza unui regulament aprobat de Ministerul Justitiei. Articolul 19. Actele necesare pentru obtinerea licentei La obtinerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat, solicitantul prezinta Comisiei de licentiere a profesiei de avocat urmatoarele acte: a) cererea de admitere la examenul de calificare; b) copia diplomei de licentiat in drept; c) copia actului de identitate (cu indicarea codului de identificare); d) copia carnetului de munca (in cazul cind exista); e) copia contractului de efectuare a stagiului profesional; f) referinta avocatului care a asigurat efectuarea stagiului profesional; g) raportul privind efectuarea stagiului profesional, aprobat de catre avocatul care a asigurat efectuarea stagiului; h) cazierul judiciar; i) certificatele medicale despre starea psihica; j) recipisa de achitare a platii pentru licenta (se prezinta dupa sustinerea examenului de calificare). Articolul 20. Continutul licentei (1) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat trebuie sa contina: a) denumirea autoritatii de licentiere; b) seria si numarul formularului; c) mentiunea despre exercitarea profesiei de avocat; d) numele si prenumele avocatului; e) codul de identificare; f) numarul de inregistrare si data eliberarii licentei; g) semnatura ministrului justitiei, certificata prin aplicarea stampilei. (2) Formularul licentei este un document de stricta evidenta. (3) Forma licentei este aprobata de Ministerul Justitiei. Articolul 21. Registrul licentelor (1) Registrul licentelor pentru exercitarea profesiei de avocat eliberate se tine de catre Ministerul Justitiei. (2) Registrul licentelor cuprinde urmatoarele informatii: a) numele si prenumele avocatului; b) codul de identificare; c) data emiterii, de catre Comisia de licentiere a profesiei de avocat, a hotaririi de admitere in profesie; d) numarul de inregistrare al licentei; e) data eliberarii licentei; f) semnatura avocatului de primire a licentei. Articolul 22. Retragerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat (1) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage in cazul: a) neexercitarii repetate, in decursul unui an, a atributiilor, daca anterior avocatului i s-au aplicat sanctiuni disciplinare; b) neacordarii sistematice a asistentei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti; c) depistarii circumstantelor care adeveresc actiunile nelegitime ale avocatului la obtinerea licentei; d) incalcarii grave, de o singura data, a normelor Codului deontologic al avocatului; e) raminerii definitive a sentintei instantei judecatoresti de condamnare a avocatului; f) pierderii, de catre avocat, a cetateniei Republicii Moldova dupa obtinerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat. (2) Licenta pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de catre Ministerul Justitiei in temeiul hotaririi Comisiei de licentiere a profesiei de avocat. (3) Hotarirea privind retragerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacata in instanta de judecata. Articolul 23. Juramintul avocatului (1) La primirea licentei, avocatul depune in fata ministrului justitiei urmatorul juramint: "Eu, avocatul (numele, prenumele), jur sa-mi aduc aportul la apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale omului, sa-mi indeplinesc constiincios si onest indatoririle de avocat, sa pastrez secretul profesional si, prin comportamentul meu, sa nu compromit onoarea profesionala a avocatului." (2) Textul juramintului este semnat de avocat. Articolul 24. Dosarul personal al avocatului Dosarul personal al avocatului se pastreaza la Consiliul Baroului. Dosarul personal include copia licentei pentru exercitarea profesiei de avocat, textul juramintului, precum si copiile hotaririlor emise de Comisia de licentiere a profesiei de avocat si de Comisia pentru etica si disciplina. Articolul 25. Lista avocatilor Ministerul Justitiei publica anual, nu mai tirziu de 25 decembrie, in Monitorul Oficial al Republicii Moldova listele avocatilor, avocatilor stagiari si avocatilor care acorda asistenta juridica din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti, prezentate de catre Consiliul Baroului. Capitolul IV FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITATII DE AVOCAT Articolul 26. Formele de organizare (1) Profesia de avocat se exercita, la discretia fiecarui avocat, in una din urmatoarele forme: a) birou individual de avocati; b) birou asociat de avocati. (2) Avocatul poate fi fondator doar al unui birou de avocati. (3) Avocatul trebuie sa dispuna de spatiu pentru acordarea asistentei juridice. (4) Biroul de avocati poate avea denumire. Articolul 27. Biroul individual de avocati (1) In biroul individual de avocati isi exercita profesia un singur avocat (fondatorul biroului). (2) Biroul individual de avocati activeaza si se prezinta in raporturile juridice ca persoana fizica. Articolul 28. Biroul asociat de avocati (1) Biroul asociat de avocati este fondat de doi si mai multi avocati (fondatori ai biroului). Avocatii isi exercita profesia de sine statator. (2) Biroul asociat de avocati este persoana juridica. (3) Biroul asociat de avocati dispune de conturi in banca, de stampila, pe care este imprimata denumirea completa a biroului, numarul sub care este inscris in registrul birourilor de avocati si data inregistrarii. (4) Raporturile dintre avocatii biroului asociat de avocati sint reglementate in baza de contract. Articolul 29. Inregistrarea birourilor de avocati (1) Birourile individuale si birourile asociate de avocati se inregistreaza la Ministerul Justitiei in termen de 10 zile de la data prezentarii urmatoarelor acte: a) cererii de inregistrare; b) declaratiei de fondare a biroului individual sau a biroului asociat de avocati. Forma declaratiei se aproba de catre Ministerul Justitiei; c) copiilor licentelor pentru exercitarea profesiei de avocat; d) copiilor actelor care confirma adresa sediului biroului de avocati. (2) Inregistrarea birourilor de avocati se efectueaza prin introducerea datelor in registrul birourilor de avocati, a carui forma este aprobata de catre Ministerul Justitiei. Biroului de avocati i se elibereaza un extras din registru, care serveste drept temei pentru punerea biroului la evidenta fiscala, pentru confectionarea stampilei si deschiderea conturilor bancare. (3) Refuzul de inregistrare a biroului de avocati poate fi atacat in instanta de judecata. (4) Avocatul este in drept sa modifice forma de organizare a activitatii de avocat in conditiile prezentei legi. (5) Reinregistrarea biroului de avocati (in caz de modificare a formei de organizare a activitatii de avocat, a numarului de avocati, in caz de schimbare a denumirii, a sediului biroului) se efectueaza in conditiile prezentului articol. (6) Inregistrarea si reinregistrarea biroului de avocati se efectueaza contra unei plati in marime de 100 de lei, achitate in contul Ministerului Justitiei. Capitolul V ASOCIATIILE DE AVOCATI Articolul 30. Asociatiile de avocati (1) In scopul apararii drepturilor si intereselor lor, avocatii sint in drept sa se asocieze, pe principii benevole, conform legislatiei cu privire la organizatiile necomerciale, in asociatii profesionale locale, centrale si internationale, in baza calitatii de membru individual sau colectiv, si sa se inregistreze in modul stabilit. (2) Asociatiile de avocati, specificate la alin.(1), pot acorda asistenta materiala avocatilor din cadrul acestor asociatii si membrilor familiilor acestora. (3) Asociatiile de avocati centrale si cele internationale pot avea structuri regionale. Capitolul VI ORGANELE DE AUTOADMINISTRARE ALE AVOCATILOR Articolul 31. Baroul (1) Avocatii formeaza Baroul in conditiile prezentei legi. (2) Activitatea Baroului se intemeiaza pe principiile autoadministrarii. (3) Organele Baroului sint: a) Congresul; b) Consiliul Baroului; c) Comisia pentru etica si disciplina; d) Comisia de cenzori. (4) Organele Baroului asigura acordarea de catre avocati a asistentei juridice calificate persoanelor fizice si juridice. (5) Baroul este persoana juridica, are stampila si simbolica proprie. Articolul 32. Congresul (1) Congresul este organul suprem al Baroului, care se convoaca cel putin o data pe an. Congresul extraordinar poate fi convocat din initiativa Consiliului Baroului, Comisiei pentru etica si disciplina, Comisiei de cenzori sau la cererea a 1/3 din numarul avocatilor. (2) Congresul: a) alege si revoca membrii Consiliului Baroului, Comisiei pentru etica si disciplina, Comisiei de cenzori, precum si avocatii din Comisia de licentiere a profesiei de avocat; b) adopta si modifica Codul deontologic al avocatului; c) aproba statele de functii si bugetul Baroului; d) stabileste marimea defalcarilor efectuate de catre avocati in bugetul Baroului; e) audiaza si aproba rapoartele anuale privind activitatea Consiliului Baroului, Comisiei pentru etica si disciplina si Comisiei de cenzori; f) examineaza petitiile avocatilor referitoare la hotaririle Consiliului Baroului si ale Comisiei pentru etica si disciplina; g) adopta hotariri privind formarea structurilor teritoriale ale Baroului; h) adopta alte hotariri referitoare la activitatea Baroului, precum si hotariri prevazute de prezenta lege. (3) Congresul se considera legal intrunit daca la lucrarile lui participa majoritatea avocatilor. In lipsa cvorumului, Consiliul Baroului, in termen de 15 zile, convoaca Congresul in mod repetat. La convocarea repetata a Congresului, acesta se considera legal intrunit daca la lucrarile lui participa cel putin 1/3 din numarul avocatilor. (4) Hotaririle Congresului se aproba cu votul majoritatii avocatilor prezenti si sint executorii pentru toti avocatii. (5) Hotaririle Congresului pot fi atacate in instanta de judecata. Articolul 33. Consiliul Baroului Consiliul Baroului este organul de autoadministrare al avocatilor, care reglementeaza si tine sub control aspectele fundamentale ale raporturilor avocaturii cu autoritatile publice, instantele judecatoresti, organele de drept, asociatiile obstesti si alte organizatii. Articolul 34. Formarea Consiliului Baroului (1) Consiliul Baroului se alege de catre Congres, prin vot secret, din rindul avocatilor cu o vechime in profesie de cel putin 5 ani, pe un termen de 4 ani. (2) Consiliul Baroului este constituit din cel putin 15 membri: presedintele Consiliului Baroului, doi vicepresedinti, un secretar si membrii Consiliului. Activitatea de membru al Consiliului Baroului se considera o obligatie de onoare si se exercita in baza principiilor obstesti. Articolul 35. Competenta Consiliului Baroului (1) Consiliul Baroului: a) organizeaza indeplinirea hotaririlor Congresului; b) coordoneaza volumul si modul de remunerare a avocatilor, efectuata din bugetul de stat; c) aproba contractele si angajamentele semnate de presedintele Consiliului Baroului; d) aproba cuantumul minim al onorariului avocatului; e) instituie comisii pentru solutionarea anumitor chestiuni; f) organizeaza reciclarea avocatilor; g) stabileste forma mandatului avocatului; h) solutioneaza alte chestiuni atribuite de prezenta lege in competenta Consiliului Baroului sau delegate de Congres. (2) Hotaririle Consiliului Baroului pot fi atacate in instanta de judecata. Articolul 36. Conducerea Consiliului Baroului (1) Consiliul Baroului este condus de presedinte, ales prin vot secret din numarul membrilor Consiliului. (2) Presedintele Consiliului Baroului este ales pe un termen de 4 ani. Una si aceeasi persoana poate fi aleasa presedinte al Consiliului pentru cel mult doua mandate consecutive. (3) Presedintele Consiliului Baroului conduce sedintele acestuia si reprezinta Consiliul fara procura. In caz de boala sau de absenta a presedintelui Consiliului, sedinta este condusa de unul dintre vicepresedintii acestuia. (4) Presedintele Consiliului Baroului este ordonator de credite in limitele devizului de cheltuieli. (5) Vicepresedintii Consiliului Baroului sint alesi prin vot deschis, la propunerea presedintelui, din numarul membrilor Consiliului. Articolul 37. Secretarul Consiliului Baroului (1) Secretarul Consiliului Baroului este ales prin vot deschis, la propunerea presedintelui Consiliului, din numarul membrilor acestuia. (2) Secretarul Consiliului Baroului este responsabil pentru organizarea lucrarilor de secretariat si a activitatilor protocolare. Articolul 38. Organizarea activitatii Consiliului Baroului (1) Sedintele Consiliului Baroului sint convocate de presedintele acestuia ori de cite ori este necesar, dar cel putin o data in luna. In cadrul sedintelor se intocmesc procese-verbale, care sint semnate de presedintele sedintei si de secretar. (2) Sedintele Consiliului Baroului sint deliberative daca la ele participa cel putin 2/3 din numarul membrilor acestuia. (3) Hotaririle Consiliului Baroului se adopta cu simpla majoritate de voturi ale membrilor lui si sint executorii pentru toti avocatii. (4) Consiliul Baroului decide independent asupra modului de desfasurare a sedintelor si de votare a unor chestiuni - prin vot secret sau deschis. (5) La sedintele Consiliului Baroului pot fi invitati reprezentanti ai birourilor si asociatiilor de avocati, precum si alte persoane. Articolul 39. Asigurarea materiala a activitatii Consiliului Baroului (1) Consiliul Baroului functioneaza din contul: a) defalcarilor efectuate de avocati in marimea stabilita prin hotarire a Congresului; b) altor plati neinterzise de lege. (2) Mijloacele acumulate in contul Baroului nu sint mijloace publice. Articolul 40. Comisiile Baroului (1) Membrii comisiilor Baroului sint alesi de Congres, prin vot secret, pe un termen de 4 ani. (2) Comisiile Baroului convoaca sedinte ori de cite ori este necesar, dar cel putin o data in luna. La sedintele comisiilor se intocmesc procese-verbale, care sint semnate de presedintele sedintei si de secretar. (3) Comisiile Baroului decid independent asupra modului de desfasurare a sedintelor - sedinte deschise sau inchise. (4) Activitatea comisiilor Baroului este organizata de presedintii acestora, alesi prin vot secret la sedintele comisiilor, pe un termen de 2 ani. Una si aceeasi persoana poate fi aleasa presedinte al comisiei pentru cel mult doua mandate consecutive. (5) La sedintele comisiilor Baroului pot fi invitati reprezentanti ai birourilor si asociatiilor de avocati, precum si alte persoane. Articolul 41. Comisia pentru etica si disciplina (1) Comisia pentru etica si disciplina este aleasa in componenta a cel putin 15 avocati cu o vechime in profesie de cel putin 5 ani. (2) Comisia pentru etica si disciplina: a) examineaza cazurile de incalcare de catre avocati a normelor Codului deontologic al avocatului; b) intenteaza procedura disciplinara in privinta avocatilor si adopta deciziile corespunzatoare; c) inainteaza demersuri privind retragerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat. (3) Membrii Comisiei pentru etica si disciplina sint obligati sa pastreze secretul profesional si sa nu divulge informatia aflata in procesul procedurii disciplinare intentate in privinta avocatilor. (4) Comisia pentru etica si disciplina exercita si alte atributii delegate de Congres. (5) Comisia pentru etica si disciplina functioneaza din contul mijloacelor Baroului. Articolul 42. Comisia de cenzori (1) Comisia de cenzori este aleasa in componenta a 5 avocati. (2) Comisia de cenzori exercita controlul activitatii economico-financiare a Baroului si se subordoneaza Congresului. Capitolul VII GARANTIILE PROFESIEI DE AVOCAT. DREPTURILE SI OBLIGATIILE AVOCATILOR Articolul 43. Independenta avocatului In exercitarea profesiei sale, avocatul este independent si se conduce numai de lege. Avocatul este liber in alegerea pozitiei sale si nu este obligat sa coordoneze aceasta pozitie cu nimeni, in afara de client. Articolul 44. Garantarea independentei (1) Se interzice imixtiunea in exercitarea profesiei de avocat. (2) Perchezitionarea domiciliului sau a spatiului in care avocatul acorda asistenta juridica, a transportului utilizat de acesta, ridicarea obiectelor si documentelor ce apartin avocatului, controlul si ridicarea corespondentei postale si telegrafice, interceptarea convorbirilor telefonice si de alt gen nu pot fi facute decit cu sanctiunea Procurorului General, adjunctilor lui sau prin hotarire a instantei de judecata. (3) Avocatul nu poate fi supus perchezitiei corporale sau controlului personal in timpul exercitarii atributiilor profesionale, cu exceptia cazurilor de infractiune flagranta. (4) In caz de retinere a avocatului sau de tragere la raspundere penala, organul care a efectuat masurile in cauza este obligat sa informeze Ministerul Justitiei si Consiliul Baroului in decurs de 6 ore din momentul retinerii sau tragerii la raspundere penala. (5) Insultarea, calomnierea avocatului, amenintarile la adresa acestuia, actele de violenta comise impotriva lui in timpul exercitarii atributiilor profesionale si in legatura cu aceasta se pedepsesc conform legii. (6) Avocatul nu poate fi interogat referitor la esenta raporturilor sale cu persoana careia ii acorda sau i-a acordat asistenta juridica. (7) Instanta de judecata ii asigura avocatului spatii pentru exercitarea atributiilor profesionale in cauzele in care el s-a angajat in instanta respectiva. (8) Nici o autoritate publica nu poate influenta direct sau indirect si nu poate controla contractul dintre avocat si client. Articolul 45. Drepturile avocatului (1) Avocatul are dreptul: a) sa reprezinte interesele legitime ale clientului in instantele de judecata, in organele de drept, in autoritatile publice, in alte organizatii; b) sa ia cunostinta de toate materialele cauzei incredintate din momentul incheierii contractului de acordare a asistentei juridice, sa faca notite si copii; c) sa colecteze independent, sa fixeze si sa prezinte informatii referitoare la circumstantele cauzei; d) sa solicite informatii, referinte si copii ale actelor necesare pentru acordarea asistentei juridice instantelor judecatoresti, organelor de drept, autoritatilor publice, altor organizatii, care sint obligate sa elibereze actele solicitate; e) sa solicite, cu acordul clientului, concluziile specialistilor in solutionarea problemelor care au aparut in legatura cu acordarea asistentei juridice si care necesita cunostinte speciale in diferite domenii de activitate; f) sa prezinte organelor competente si mass-mediei cereri si demersuri, sa depuna in modul stabilit contestatii si petitii privind actiunile si deciziile prin care se incalca drepturile clientului si drepturile avocatului in exercitarea profesiei sale. (2) Nerespectarea de catre persoanele cu functie de raspundere a prevederilor alin.(1) lit.d) atrage raspunderea stabilita de lege. (3) La acordarea asistentei juridice unei persoane retinute, detinute in stare de arest sau condamnate, avocatului i se asigura, la orice etapa a procesului penal sau administrativ, conditiile necesare pentru intrevederi si consultatii, cu respectarea confidentialitatii, fara a limita durata si numarul intrevederilor si consultatiilor. (4) Persoanele cu functie de raspundere ale organelor abilitate cu supravegherea persoanelor retinute, detinute in stare de arest sau condamnate sint obligate sa permita accesul liber al avocatului la aceste persoane in temeiul contractului de acordare a asistentei juridice. (5) Nerespectarea prevederilor alin.(3) si (4) constituie o incalcare a dreptului la aparare si atrage raspunderea stabilita de lege. (6) Cererea avocatului privind incalcarea prevederilor alin.(3) si (4) este examinata de instanta de judecata. (7) Avocatul poate sa se specializeze in anumite ramuri ale dreptului si sa-si exercite profesia conform specializarii. (8) In cadrul Baroului, avocatul este in drept: a) sa aleaga si sa fie ales in organele Baroului in conditiile prezentei legi; b) sa prezinte organelor Baroului spre examinare demersuri referitor la activitatea Baroului, sa inainteze propuneri referitor la imbunatatirea conditiilor pentru exercitarea profesiei sale si sa participe la examinarea lor; c) sa participe personal la sedintele organelor Baroului in cazurile cind se examineaza activitatea sau comportamentul sau; d) sa primeasca de la organele Baroului asistenta metodologica si juridica necesara pentru exercitarea profesiei. Articolul 46. Obligatiile avocatului (1) Avocatul este obligat: a) sa acorde asistenta juridica conform contractului incheiat cu clientul sau din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si instantelor judecatoresti; b) sa aplice, in exercitarea profesiei sale, mijloacele si metodele prevazute de lege pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale clientului; c) sa respecte normele Codului deontologic al avocatului. (2) Avocatul nu este in drept sa acorde asistenta juridica persoanei daca: a) in cauza data, el acorda sau a acordat asistenta juridica unor persoane ale caror interese vin in contradictie cu interesele persoanei in cauza; b) in cauza data, el a participat in calitate de judecator, procuror, anchetator penal, persoana care efectueaza cercetarea penala, expert, specialist, traducator, martor sau martor asistent; c) la anchetarea sau la examinarea cauzei date, a participat o persoana cu care avocatul se afla in raporturi de familie, de rudenie sau care ii este afin. (3) Avocatul nu are dreptul sa actioneze contrar intereselor legitime ale clientului, sa ocupe o pozitie juridica fara a o coordona cu acesta (cu exceptia cazurilor cind clientul isi recunoaste vina), sa refuze, fara motive intemeiate, apararea banuitului, invinuitului, acuzatului sau a condamnatului, la care s-a obligat. (4) Avocatul nu este in drept sa declare vinovat clientul daca acesta nu-si recunoaste vinovatia. Recunoasterea de catre client a vinovatiei nu priveaza avocatul de dreptul de a contesta acuzatia si de a cere achitarea clientului. (5) Avocatului i se interzice sa participe la proces fara a lua cunostinta in prealabil de materialele dosarului. (6) In cadrul Baroului, avocatul: a) participa la lucrarile Congresului; b) efectueaza la timp defalcarile in bugetul Baroului; c) indeplineste unele misiuni ale organelor Baroului, daca aceasta nu prejudiciaza exercitarea profesiei sale. Articolul 47. Secretul profesional (1) Avocatul nu este in drept sa divulge informatiile confidentiale ce i-au fost comunicate in timpul acordarii asistentei juridice, precum si sa transmita, fara acordul clientului, unor terti documentele legate de exercitarea delegatiei. (2) Obligatia de a pastra secretul profesional nu este limitata in timp. Capitolul VIII RASPUNDEREA DISCIPLINARA A AVOCATILOR Articolul 48. Raspunderea disciplinara (1) Avocatii raspund disciplinar pentru actiunile prin care se incalca prevederile prezentei legi, normele Codului deontologic al avocatului si prevederile altor acte normative ce reglementeaza activitatea avocaturii. (2) Petitiile referitoare la actiunile avocatilor, precum si informatia cu privire la abaterile disciplinare comise de avocat in timpul exercitarii atributiilor profesionale, se examineaza de catre Comisia pentru etica si disciplina. In cazul existentei unor temeiuri suficiente, comisia dispune efectuarea unui control. Controlul se efectueaza de catre membrii comisiei sau se pune in sarcina unui birou de avocati. (3) Comisia pentru etica si disciplina trebuie sa solicite avocatului caruia i-a fost intentata procedura disciplinara explicatii in scris, acte si altå materiale necesare pentru adoptarea unei decizii obiective. (4) In cazul in care se adeveresc unele abateri comise de avocat, presedintele Comisiei pentru etica si disciplina prezinta materialele despre avocatul in cauza spre examinare comisiei. (5) Examinarea de catre Comisia pentru etica si disciplina a materialelor ce tin de abaterile disciplinare constituie o procedura disciplinara. (6) Comisia pentru etica si disciplina adopta una din urmatoarele decizii: a) privind aplicarea sanctiunii disciplinare; b) privind efectuarea unui control suplimentar; c) privind lipsa incalcarilor in actiunile avocatului. (7) Avocatul caruia i s-a intentat o procedura disciplinara este in drept sa asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la raspundere disciplinara si sa dea explicatii nemijlocit Comisiei pentru etica si disciplina. Articolul 49. Sanctiunile disciplinare (1) Sanctiuni disciplinare sint: a) avertizarea; b) mustrarea. (2) La aplicarea sanctiunii disciplinare se tine cont de gravitatea abaterii, de circumstantele in care a fost comisa, de activitatea si comportamentul avocatului. (3) Sanctiunea disciplinara poate fi contestata in instanta de judecata. Articolul 50. Termenele de prescriptie (1) Procedura disciplinara nu poate fi intentata, iar cea intentata se claseaza, daca din momentul comiterii abaterii au trecut 6 luni. In acest caz nu se ia in calcul perioada pierderii temporare de catre avocat a capacitatii de munca, aflarii acestuia in concediu si timpul aflarii cauzei in procedura disciplinara. (2) Sanctiunea disciplinara se aplica cel mult peste 2 luni de la data constatarii abaterii, fara a se lua in calcul perioada pierderii temporare de catre avocat a capacitatii de munca si aflarii acestuia in concediu. Articolul 51. Anularea sanctiunii disciplinare (1) Daca in decurs de un an de la data aplicarii sanctiunii disciplinare avocatul sanctionat nu comite o noua abatere, se considera ca acesta nu a fost supus sanctiunii disciplinare. (2) La solicitarea biroului de avocati sau a asociatiei de avocati, sanctiunea disciplinara poate fi anulata inainte de termen, dar nu mai devreme decit peste 6 luni de la data aplicarii. Capitolul IX ORGANIZAREA SI REMUNERAREA ACTIVITATII DE AVOCAT. ASIGURAREA SI IMPOZITAREA Articolul 52. Organizarea activitatii de avocat (1) Avocatul acorda asistenta juridica clientului in baza de contract. (2) Imputernicirile avocatului se confirma prin mandatul eliberat de catre biroul de avocati. In mandat se indica numarul licentei pentru exercitarea profesiei de avocat si data eliberarii acesteia. (3) Profesia de avocat se exercita in conformitate cu regulamentul biroului de avocati. (4) Avocatul beneficiaza de dreptul la concediu, la indemnizatiile de asigurare sociala si la pensie de stat. (5) Stabilirea si achitarea indemnizatiilor de asigurare sociala si asigurarea cu pensii de stat a avocatilor se efectueaza conform legii. (6) Avocatii sint in drept sa instituie, in modul stabilit de lege, fonduri pentru necesitati sociale (de pensionare, de asigurare etc.). (7) Perioada exercitarii profesiei de avocat se include in vechimea in munca. Articolul 53. Tinuta vestimentara Avocatul este obligat sa se prezinte la sedintele de judecata in tinuta vestimentara ce corespunde normelor Codului deontologic al avocatului. Articolul 54. Remunerarea activitatii de avocat (1) Munca avocatului este remunerata din contul onorariilor primite de la persoanele fizice si juridice. (2) Marimea onorariului se stabileste prin acordul partilor si nu poate fi schimbata de autoritatile publice sau de instanta de judecata. (3) Statul garanteaza avocatilor retribuirea integrala a asistentei juridice acordate din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti. (4) Plata pentru asistenta juridica, acordata de avocat din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor de judecata, se achita de catre Ministerul Justitiei din contul mijloacelor bugetului de stat. In acest caz, volumul si modul de remunerare a avocatului se determina de catre Ministerul Justitiei, de comun acord cu Ministerul Finantelor si Consiliul Baroului. (5) Mijloacele bugetare, destinate scopurilor specificate la alin.(4), se transfera in conturile birourilor de avocati in termen de 10 zile de la data primirii dispozitiei organului de urmarire penala sau a deciziei instantei de judecata. (6) Cheltuielile suportate de client in legatura cu acordarea de catre avocat a asistentei juridice la apararea drepturilor si intereselor lui legitime in cauzele penale, civile si administrative urmeaza a fi compensate integral si proportional cerintelor admise (respinse) de partea adversa. (7) Cheltuielile suportate in legatura cu acordarea de catre avocat a asistentei juridice in organele de urmarire penala si instantele de judecata in cauzele penale, civile si administrative se incaseaza concomitent cu solutionarea cauzei in fond, fara o procedura litigioasa prealabila. Articolul 55. Impozitarea veniturilor obtinute din exercitarea profesiei de avocat (1) Avocatii achita impozitele conform prevederilor Codului fiscal. (2) Avocatii achita contributii de asigurari sociale de stat in conditiile legii. Articolul 56. Interzicerea publicitatii (1) Avocatului i se interzice sa faca publicitate, direct sau indirect, activitatii sale profesionale. (2) Interdictia specificata la alin.(1) nu se aplica in cazul cind in publicatiile informationale, in formularele oficiale, pe plicuri, in cartile de vizita si pe Internet se contin date despre avocat. Articolul 57. Raporturile avocaturii cu autoritatile publice (1) Statul garanteaza avocatilor posibilitatea de exercitare a profesiei si contribuie la crearea de conditii favorabile in acest scop. (2) Ministerul Justitiei, in limitele competentei sale: a) acorda sprijin avocatilor si organelor lor de autoadministrare in exercitarea profesiei de avocat; b) contribuie la reciclarea avocatilor; c) acorda asistenta metodologica la solicitarea birourilor si asociatiilor de avocati; d) elibereaza licente pentru exercitarea profesiei de avocat si tine registrul licentelor; e) inregistreaza birourile de avocati si tine registrul acestora; f) publica anual listele avocatilor, avocatilor stagiari si avocatilor care acorda asistenta juridica din oficiu la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti, prezentate de catre Consiliul Baroului; g) aproba documentele prevazute de prezenta lege. (3) Autoritatile administratiei publice locale: a) contribuie la asigurarea birourilor de avocati cu spatii adaptate pentru desfasurarea activitatii; b) in caz de necesitate, acorda birourilor si asociatiilor de avocati inlesniri, inclusiv la achitarea arendei spatiilor; c) realizeaza, in colaborare cu organele de autoadministrare ale avocatilor, alte masuri in scopul asigurarii liberului acces la asistenta juridica profesionala. Capitolul X RELATIILE CU ORGANIZATIILE SIMILARE DIN ALTE TARI SI CU ORGANIZATIILE INTERNATIONALE Articolul 58. Relatiile cu organizatiile similare din alte tari si cu organizatiile internationale Consiliul Baroului si asociatiile de avocati stabilesc relatii cu organizatii similare din alte tari si cu organizatiile internationale ale avocatilor si juristilor. Capitolul XI DISPOZITII FINALE SI TRANZITORII Articolul 59 (1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, se considera avocati persoanele care au primit licente in conditiile Legii nr.395-XIV din 13 mai 1999 cu privire la avocatura. Membrii Uniunii Avocatilor, precum si persoanele care exercita profesia de avocat in baza licentei pentru acordarea asistentei juridice, in termen de 3 luni de la data publicarii prezentei legi, vor obtine licenta pentru exercitarea profesiei de avocat fara a sustine examenul de calificare, contra unei plati in marime de 360 de lei, achitate in contul Ministerului Justitiei. (2) Eliberarea de licente persoanelor specificate la alin.(1) se va efectua de catre Comisia de licentiere, constituita de Ministerul Justitiei in conditiile Legii nr.332-XIV din 26 martie 1999 privind acordarea de licente pentru unele genuri de activitate. (3) Birourile de avocati, inregistrate la Uniunea Avocatilor, se vor reinregistra, in termen de 3 luni de la data publicarii prezentei legi, la Ministerul Justitiei. Birourile de avocati care nu se vor reinregistra isi vor pierde statutul. (4) Ministerul Justitiei, in termen de 10 zile de la data publicarii prezentei legi, va forma din numarul avocatilor, sub conducerea unui viceministru al justitiei, o comisie pentru pregatirea si convocarea Congresului avocatilor. Comisia in cauza va convoca Congresul pina la intrarea in vigoare a prezentei legi. (5) Prima sedinta a Congresului, pina la alegerea presedintelui Consiliului Baroului, va fi prezidata de presedintele comisiei specificate la alin.(4). (6) Contractele de efectuare a stagiului profesional, incheiate pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, vor fi inregistrate in termen de o luna la Comisia de licentiere a profesiei de avocat. Contractele neinregistrate nu vor fi luate in considerare la sustinerea de catre stagiari a examenului de calificare. (7) Guvernul, in termen de 3 luni: va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislatiei in vigoare in concordanta cu prezenta lege; va aduce actele sale normative in concordanta cu prezenta lege; va adopta actele normative necesare pentru realizarea prezentei legi. (8) Se stabileste ca, pina la operarea in legislatia in vigoare a modificarilor rezultate din prezenta lege, in cazul existentei de contradictii intre legislatia in vigoare si prezenta lege, se vor aplica prevederile prezentei legi. Articolul 60 Prezenta lege intra in vigoare peste 3 luni de la data publicarii, cu exceptia art.59 care intra in vigoare la data publicarii. Articolul 61 La data intrarii in vigoare a prezentei legi, se abroga Legea nr.395-XIV din 13 mai 1999 cu privire la avocatura. PRESEDINTELE PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC Chisinau, 19 iulie 2002. Nr. 1260-XV.