LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind datoria de stat si garantiile de stat Nr.943-XIII din 18.07.96 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.75-76 din 21.11.1996 ---------- In scopul autorizarii Guvernului sa contracteze imprumuturi de stat si sa acorde garantii de stat pentru imprumuturile interne si externe, precum si in scopul stabilirii principiilor de baza privind onorarea acestora, Parlamentul adopta prezenta lege. Capitolul I DISPOZITII GENERALE Articolul 1. Notiuni principale In sensul prezentei legi se utilizeaza urmatoarele notiuni: datorie de stat - suma totala a datoriei de stat interne si a datoriei de stat externe contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova, exprimata in moneda nationala. Datoria de stat contractata in alte monede legale se calculeaza in moneda nationala, pornind de la rata de schimb oficiala, stabilita de Banca Nationala a Moldovei la data respectiva; datorie de stat interna - parte integranta a datoriei de stat, reprezentind totalul sumelor principale ale tuturor obligatiilor directe neonorate, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova in moneda nationala; datorie de stat externa - parte integranta a datoriei de stat, reprezentind totalul sumelor principale ale tuturor obligatiilor directe neonorate, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova in valuta straina; garantii de stat pentru imprumuturi - suma tuturor garantiilor de stat pentru imprumuturi acordate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova; garantii de stat pentru imprumuturi interne - parte integranta a garantiilor de stat pentru imprumuturi, reprezentind suma tuturor obligatiilor conditionale, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova pentru a plati institutiilor creditoare sumele exprimate in moneda nationala, in conformitate cu contractele de garantie; garantii de stat pentru imrpumuturi externe - parte integranta a garantiilor de stat pentru imprumuturi, reprezentind suma tuturor obligatiilor conditionale, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova pentru a plati institutiilor creditoare sumele exprimate in valuta straina, in conformitate cu acordurile de garantie; Registrul datoriei de stat - registru al obligatiilor directe ale statului, rezultate din imprumuturile de stat interne si externe; Registrul garantiilor de stat pentru imprumuturi - registru al obligatiilor conditionale ale statului, rezultate din emiterea garantiilor de stat pentru imprumuturi de stat interne si externe; suma principala a imprumutului - suma imprumutata conform contractului (acordului) de imprumut; hirtie de valoare de stat - forma a datoriei de stat, reprezentind un contract de imprumut pe termen scurt, mediu sau lung cu valoarea exprimata in moneda nationala sau in alta moneda legala, care intervine intre Republica Moldova in calitate de debitor si persoane fizice sau juridice in calitate de creditori; [Notiunea modificata prin Legea nr.902-XIV din 24.03.2000] suma principala a hirtiei de valoare purtatoare de dobinda (obligatiunii de stat) - suma, echivalenta cu valoarea nominala a hirtiei de valoare purtatoare de dobinda, ce urmeaza sa fie achitata la scadenta; hirtie de valoare cu scont - hirtie de valoare care se vinde la un pret mai mic decit valoarea ei nominala; suma principala a hirtiei de valoare cu scont - suma imprumutata de creditor la data emisiunii hirtiei de valoare cu scont, echivalenta cu pretul ei de vinzare; hirtie de valoare in forma de inregistrare in cont - hirtie de valoare nemateriala, a carei emisiune se efectueaza in forma de inregistrare contabila; hirtie de valoare in forma fizica - document tangibil ce reprezinta o hirtie de valoare; alocatie - cheltuieli ce urmeaza sa fie efectuate de Guvern prin intermediul Trezoreriei in temeiul autorizatiei acordate de Parlament; alocatie permanenta - cheltuieli bugetare destinate pentru un anumit scop prevazut de legislatie si care nu necesita aprobari suplimentare prin legea bugetara anuala; contul Trezoreriei - cont in care sint colectate toate veniturile si din care sint efectuate cheltuielile bugetului; sistem de inregistrari in cont - sistem prin intermediul caruia hirtiile de valoare de stat in forma de inregistrare in cont sint inregistrate si mentinute de Banca Nationala a Moldovei in calitate de agent fiscal al statului; obligatie pecuniara - angajament privind plata unei sume de bani; termen scurt - perioada de pina la 365 de zile; termen mediu - perioada de 365 de zile pina la 5 ani; [Notiunea introdusa prin Legea nr.902-XIV din 24.03.2000] termen lung - perioada de 5 ani si mai mult; [Notiunea in redactia Legii nr.902-XIV din 24.03.2000] fond de risc - fond extrabugetar, creat si administrat de Ministerul Finantelor, in care se acumuleaza mijloace destinate executarii garantiilor de stat; contract (acord) de garantie - contract (acord) incheiat intre Ministerul Finantelor si o institutie creditoare in vederea efectuarii unei anumite plati in conditiile specificate; agent economic - persoana fizica sau juridica careia o institutie creditoare ii acorda imprumut; Comisia Guvernamentala - organ consultativ pe linga Guvern, care examineaza problemele legate de contractarea si utilizarea imprumuturilor de stat externe si acordarea garantiilor de stat pentru imprumuturi de stat externe, format din reprezentanti ai ministerelor si departamentelor interesate si ai Bancii Nationale a Moldovei; contract (acord) de imprumut - contract (acord) prin care debitorul obtine mijloace banesti de la un creditor si accepta sa ramburseze suma principala si sa plateasca dobinda aferenta in termenele convenite; contract privind masurile de asigurare a rambursarii imprumutului garantat de stat - contract, incheiat intre Ministerul Finantelor si agentul economic, care stipuleaza masurile ce urmeaza sa le ia agentul economic in scopul asigurarii rambursarii in termen a imprumutului garantat de stat. Articolul 2. Autorizarea Guvernului de a contracta imprumuturi de stat si de a acorda garantii de stat pentru imprumuturi (1) Prin prezenta lege Guvernul se autorizeaza sa contracteze imprumuturi de stat si sa acorde garantii de stat pentru imprumuturi in temeiul contractelor (acordurilor) incheiate si administrate de catre Ministerul Finantelor. (2) Subiect al prezentei legi, Guvernul, in persoana Ministerului Finantelor, este unica autoritate care are dreptul: a) sa incheie contracte (acorduri) de imprumut de mijloace banesti in moneda nationala si in alte monede legale; b) sa emita hirtii de valoare de stat pe termen scurt, mediu si lung; [Lit.b) completata prin Legea nr.902-XIV din 24.03.2000] c) sa acorde institutiilor creditoare din tara si de peste hotare garantii de stat, exprimate in moneda nationala, precum si in alte monede legale, pentru imprumuturile contractate de agentii economici din republica, indiferent de tipul de proprietate si forma organizatorico-juridica ale acestora. (3) Se considera imprumuturi de stat si garantii de stat pentru imprumuturi numai imprumuturile contractate si garantiile acordate de Guvern, in persoana Ministerului Finantelor, in temeiul prezentei legi. (4) Opinia legala pentru contractele (acordurile) de imprumut de stat si de garantie de stat pentru imprumuturi este exprimata de Ministerul Justitiei. Articolul 3. Plafoanele datoriei de stat si ale garantiilor de stat pentru imprumuturi (1) Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne si datoriei de stat externe, precum si plafoanele garantiilor de stat pentru imprumuturi la un moment dat, se stabilesc in legea bugetara anuala. (2) Suma principala nerambursata a imprumutului de stat poate include dobinda capitalizata care a fost stipulata in contractele (acordurile) de imprumut, inclusiv in cele internationale. (3) Prin legea bugetara anuala Parlamentul poate aproba plafoane distincte pentru datoria de stat interna, datoria de stat externa si pentru garantiile de stat pentru imprumuturi de stat interne si externe. Articolul 4. Obligatia de a onora datoria de stat (1) Datoria de stat este o datorie suverana si reprezinta obligatia absoluta a Republicii Moldova de a plati dobinzile si de a rambursa sumele principale, asigurata cu toate activele Republicii Moldova aflate la dispozitia Guvernului. (2) Platile aferente dobinzilor si rambursarii sumelor principale conform contractelor (acordurilor) incheiate in conditiile prezentei legi constituie o alocatie permanenta si continua pina la onorarea integrala a obligatiilor pecuniare. (3) Obligatiile pecuniare contractate in numele Republicii Moldova au o creanta prioritara fata de toate celelalte creante pecuniare asupra contului Trezoreriei. (4) Datoria de stat se stinge odata cu plata dobinzii si rambursarea sumei principale creditorului conform contractului (acordului) de imprumut. Articolul 5. Obligatia de a executa garantiile de stat pentru imprumuturi (1) Garantiile de stat pentru imprumuturi reprezinta o obligatie conditionala care se indeplineste in conditiile specificate in contractul (acordul) de garantie, in cazul in care beneficiarul imprumutului este in imposibilitate sa ramburseze imprumutul si sa plateasca dobinzile aferente conform contractului (acordului) de imprumut. (2) In cazurile in care resursele fondului de risc sint insuficiente pentru a efectua platile obligatorii aferente garantiei de stat pentru imprumuturi, Ministerul Finantelor are dreptul sa transfere temporar in fondul de risc mijloace banesti din veniturile incasate la buget sau din conturile extrabugetare, sub conditia recuperarii ulterioare a acestora. Articolul 6. Inregistrarea si gestionarea datoriei de stat si garantiilor de stat pentru imprumuturi (1) In scopul calcularii si tinerii evidentei tuturor obligatiilor directe si conditionale ale Republicii Moldova, Ministerul Finantelor este autorizat sa instituie si sa tina Registrul datoriei de stat si Registrul garantiilor de stat pentru imprumuturi. (2) In Registrul datoriei de stat, care se reinnoieste in functie de necesitati, se inregistreaza obligatiile directe ale statului, rezultate din imprumuturile de stat interne si externe, informatia privind dinamica d latoriei de stat, denumirea de identificare a datoriei, data contractarii, scadenta, suma totala si alta informatie necesara. (3) In Registrul garantiilor de stat pentru imprumuturi, care se reinnoieste in functie de necesitati, se inregistreaza obligatiile conditionale ale statului, rezultate din contractele (acordurile) de garantie de stat pentru imprumuturi, informatia privind acordarea si incetarea garantiilor de stat pent imprumuturi, denumirea de identificare a garantiei, data acordarii, scadenta, suma totala, platile efectuate si cele datorate, alta informatie necesara. (4) Registrul datoriei de stat si Registrul garantiilor de stat pentru imprumuturi se tin in forma manuala sau electronica de catre Ministerul Finantelor si sint unicele inregistrari oficiale privind obligatiile directe si conditionale ale Republicii Moldova. Ministerul Finantelor este unicul organ responsabil de tinerea la zi a Registrului datoriei de stat si a Registrului garantiilor de stat pentru imprumuturi. (5) Ministerul Finantelor prezinta Bancii Nationale a Moldovei, regulat sau la cererea acesteia, informari privind continutul Registrului datoriei de stat si al Registrului garantiilor de stat pentru imprumuturi. Banca Nationala a Moldovei poate tine evidenta informarilor prezentate de Ministerul Finantelor. (6) Ministerul Finantelor este responsabil pentru gestionarea datoriei de stat si a garantiilor de stat pentru imprumuturi. (7) In cadrul gestionarii datoriei de stat si a garantiilor de stat pentru imprumuturi, Ministerul Finantelor evalueaza costul minimal al imprumuturilor, stabileste anual obiectivele de imprumut in dependenta de capacitatea de efectuare a serviciului datoriei de stat si detine fluxul de numerar in contul Trezoreriei. (8) Ministerul Economiei sau alte organe ale administratiei publice furnizeaza Ministerului Finantelor date cu caracter economic, necesare contractarii si gestionarii datoriei de stat si emiterii garantiilor de stat pentru imprumuturi. (9) Ministerul Finantelor in rapoartele periodice privind executarea bugetului de stat, prezentate conform legislatiei, indica volumul si continutul obligatiilor directe si conditionale ale statului. Articolul 7. Relatiile Ministerului Finantelor cu Banca Nationala a Moldovei privind gestionarea datoriei de stat (1) Ministerul Finantelor consulta anual Banca Nationala a Moldovei privitor la obiectivele sale in domeniul imprumuturilor de stat interne si externe sectorului public pentru urmatorul an financiar, inclusiv privitor la sumele si conditiile in care aceste imprumuturi vor fi contractate. (2) Ministerul Finantelor informeaza Banca Nationala a Moldovei despre datoria de stat, inclusiv despre emisiunile de hirtii de valoare de stat in forma fizica, si garantiile de stat pentru imprumuturi. Articolul 8. Examinarea acordurilor de imprumut de stat extern si acordurilor de garantie pentru imprumuturi de stat externe (1) Proiectele acordurilor de imprumut de stat extern si ale acordurilor de garantie pentru imprumuturile de stat externe se prezinta spre examinare si avizare organelor de stat abilitate, in conformitate cu legislatia in vigoare. (2) Acordurile incheiate cu guvernele straine, agentiile guvernelor straine, organizatiile financiare internationale sau cu alte organizatii si companii straine privind contractarea imprumuturilor de stat externe sau acordarea garantiilor de stat pentru imprumuturi de stat externe intra in vigoare numai dupa ratificarea acestora de Parlament. Articolul 9. Obligatiile beneficiarilor de mijloace din imprumuturile de stat sau de garantii de stat pentru imprumuturi (1) Beneficiarii de mijloace din imprumuturile de stat sau de garantii de stat pentru imprumuturi vor utiliza si rambursa aceste mijloace in conformitate cu contractele incheiate cu Ministerul Finantelor. (2) In caz de utilizare a mijloacelor contrar destinatiei sau de nerambursare in termen, impotriva beneficiarilor nominalizati la alin.(1) se aplica sanctiunile prevazute de legislatia in vigoare si de contractele incheiate. Articolul 10. Monitoringul si controlul (1) Beneficiarii de mijloace din imprumuturile de stat sau de garantii de stat pentru imprumuturi prezinta trimestrial Ministerului Finantelor informari complete privind utilizarea si rambursarea acestor mijloace. (2) Ministerului Finantelor i se acorda dreptul de control la beneficiarii nominalizati la alin.(1), inclusiv dreptul de verificare a conturilor bancare, pe toata perioada utilizarii mijloacelor din imprumuturile de stat, pina la rambursarea lor integrala, sau pe perioada valabilitatii garantiilor de stat. (3) Ministerul Finantelor elaboreaza si Guvernul aproba regulamentele privind Registrul datoriei de stat si Registrul garantiilor de stat pentru imprumuturi. Capitolul II DATORIA DE STAT INTERNA Articolul 11. Instrumentele generatoare de datorie de stat interna Instrumente generatoare de datorie de stat interna sint: a) hirtiile de valoare de stat; b) imprumuturile de la Banca Nationala a Moldovei si institutiile financiare din Republica Moldova; c) alte instrumente generatoare de datorie de stat interna. Articolul 12. Destinatia mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat interne Mijloacele in moneda nationala obtinute din imprumuturile de stat interne, contractate de Ministerul Finantelor in limitele plafoanelor stabilite de legea bugetara anuala, se utilizeaza pentru: a) acoperirea deficitului bugetului de stat; b) stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior; c) acoperirea decalajului de casa in bugetul de stat; d) acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea imprumuturilor de stat interne; e) finantarea proiectelor de investitii. Articolul 13. Gestionarea datoriei de stat interne Guvernul, in persoana Ministerului Finantelor, asigura gestionarea datoriei de stat interne prin organizarea si evidenta rambursarii acesteia, calculul si plata dobinzii, precum si prin efectuarea altor operatiuni specifice. Articolul 14. Impozitarea datoriei de stat interne Dobinda si cistigurile de capital, precum si alt venit obtinut din imprumuturi de stat interne in conditiile prezentei legi, cum ar fi profitul obtinut din activitatea de comert, sint supuse impozitarii in cuantumul prevazut de legislatie. Articolul 15. Hirtiile de valoare de stat (1) Ministerul Finantelor, in numele Republicii Moldova, este autorizat sa emita hirtii de valoare de stat. (2) Hirtiile de valoare de stat se emit in forma de inregistrare in cont sau in forma fizica si sint considerate documente juridice scrise. (3) Hirtiile de valoare de stat in forma de inregistrare in cont sint hirtii de valoare a caror emisiune, evidenta, precum si confirmarea dreptului de proprietate asupra lor, se efectueaza printr-o inregistrare in sistemul de inregistrari in cont de catre Banca Nationala a Moldovei, agent fiscal al statului in organizarea serviciului acestor hirtii de valoare. (4) Hirtii de valoare de stat in forma fizica sint hirtiile de valoare de stat pe care sint imprimate numarul, valoarea nominala si alte elemente de identificare ale acestora. (5) Plata sumei principale si a dobinzii aferente hirtiilor de valoare de stat in forma de inregistrare in cont se efectueaza prin intermediul sistemului de inregistrari in cont conform prevederilor regulamentelor privind hirtiile de valoare in forma de inregistrare in cont, elaborate in conformitate cu legislatia in vigoare. (6) Plata sumei principale si a dobinzii aferente hirtiilor de valoare de stat in forma fizica se efectueaza in conformitate cu normele juridice pentru astfel de hirtii de valoare si cu regulamentele privind hirtiile de valoare in forma fizica, elaborate in conformitate cu legislatia in vigoare. (7) Suma principala a hirtiilor de valoare de stat constituie datorie de stat. (8) Hirtiile de valoare de stat in forma de inregistrare in cont sau in forma fizica reprezinta instrumente negociabile si fac obiectul prezentei legi si al regulamentelor elaborate in conformitate cu prezenta lege. Articolul 16. Tipurile de hirtii de valoare de stat (1) Hirtiile de valoare de stat se emit pe termen scurt, mediu sau lung. [Alin.1 modificat prin Legea nr.902-XIV din 24.03.2000] (2) Hirtii de valoare de stat emise pe termen scurt sint: a) bonurile de trezorerie - hirtii de valoare cu scont emise in forma de inregistrari in cont, cu scadenta la 28, 91, 182, 273 si 364 de zile; b) bonurile de acoperire a decalajului de casa - hirtii de valoare cu scont emise in forma de inregistrare in cont pe orice termen de pina la 365 de zile, in scopul concordarii veniturilor si cheltuielilor bugetului. (3) Hirtiile de valoare de stat pe termen mediu si lung (obligatiunile de stat) pot fi emise in forma de inregistrare in cont sau in forma fizica. [Alin.3 modificat prin Legea nr.902-XIV din 24.03.2000] Articolul 17. Contraventii pe piata hirtiilor de valoare de stat In conformitate cu prezenta lege se considera contraventii pe piata hirtiilor de valoare de stat: a) asocierea participantilor pietei hirtiilor de valoare de stat in scopul manipularii sau a influentarii procesului competitiv pe piata; b) incalcarea restrictiilor privind vinzarea sau cumpararea hirtiilor de valoare de stat, stabilite pentru participantii pietei hirtiilor de valoare de stat; c) desfasurarea unor actiuni ce se manifesta ca inselaciune si implicarea in aceste actiuni a altui participant al pietei hirtiilor de valoare de stat. Articolul 18. Rascumpararea hirtiilor de valoare de stat (1) Hirtiile de valoare de stat se rascumpara in conformitate cu conditiile de emisiune a acestora si cu regulamentele elaborate in temeiul prezentei legi. In urma rascumpararii obligatiile ce decurg din hirtiile de valoare de stat se sting. (2) Daca data la care trebuie sa se efectueze una din platile aferente hirtiei de valoare de stat coincide cu o zi nelucratoare, plata se va efectua in prima zi de lucru urmatoare, fara dobinda suplimentara. (3) Ministerul Finantelor are dreptul sa rascumpere o hirtie de valoare de stat inainte de scadenta in cazurile in care acest fapt este specificat in conditiile emisiunii hirtiilor de valoare de stat, efectuind rascumpararea conform prevederilor prezentei legi si ale regulamentelor elaborate in temeiul prezentei legi. Articolul 19. Acordarea de compensatii pentru hirtiile de valoare de stat in forma fizica distruse, deformate sau deteriorate Ministerul Finantelor este autorizat sa acorde compensatii pentru hirtiile de valoare de stat in forma fizica distruse, deformate sau deteriorate, sub conditia ca aceste hirtii de valoare de stat sa fie identificate dupa elementele lor, in conformitate cu regulamentele in vigoare. Acordarea compensatiei este conditionata si de siguranta Ministerului Finantelor ca aceasta compensatie nu-l va obliga la o rambursare dubla pentru aceleasi hirtii de valoare de stat. Articolul 20. Imprumuturile contractate de la Banca Nationala a Moldovei si de la institutiile financiare din Republica Moldova Guvernul, in persoana Ministerului Finantelor, se autorizeaza sa contracteze imprumuturi de la Banca Nationala a Moldovei si de la institutiile financiare din Republica Moldova, in limitele generale ale plafoanelor, prevazute in legea bugetara anuala si conform criteriilor stabilite in Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei. Articolul 21. Serviciul imprumuturilor acordate Guvernului de Banca Nationala a Moldovei (1) Suma dobinzilor aferente imprumuturilor contractate de la Banca Nationala a Moldovei constituie o alocatie permanenta. (2) Modalitatea de virare in bugetul de stat a beneficiului Bancii Nationale a Moldovei se stabileste in legea bugetara anuala, luindu-se in considerare prevederile Legii cu privire la Banca Nationala a Moldovei. Articolul 22. Evidenta imprumuturilor acordate Guvernului de Banca Nationala a Moldovei Datoriile rezultate din imprumuturile acordate Guvernului, in persoana Ministerului Finantelor, de Banca Nationala a Moldovei se trec, in caz de imposibilitate de rambursare, la datoria de stat interna si pot fi prorogate sau reperfectate in hirtii de valoare de stat prin legea bugetara anuala, in conformitate cu Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei. Capitolul III DATORIA DE STAT EXTERNA Articolul 23. Instrumentele generatoare de datorie de stat externa (1) Instrumente generatoare de datorie de stat externa sint: a) hirtiile de valoare de stat, reprezentind un contract de imprumut cu valoarea exprimata in orice moneda legala, cu exceptia monedei nationale; b) imprumuturile de la guvernele altor state, de la agentiile guvernelor altor state; c) imprumuturile de la institutii financiare straine, organizatii financiare internationale; d) alte imprumuturi bilaterale sau multilaterale. (2) Semnarea acordurilor de imprumut extern se efectueaza in conformitate cu legislatia in vigoare. Articolul 24. Exceptia pentru Fondul Monetar International Prevederile prezentei legi nu sint aplicabile procurarii de valuta si efectuarii altor tranzactii intre Banca Nationala a Moldovei si Fondul Monetar International. Articolul 25. Destinatia mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe se utilizeaza pentru: a) acoperirea deficitului bugetului de stat; b) sustinerea balantei de plati; c) finantarea proiectelor de investitii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; d) importul de materie prima, resurse energetice si de alte produse; e) onorarea obligatiilor asumate prin acordarea garantiilor de stat pentru imprumuturi; f) serviciul, refinantarea si reachizitionarea datoriei contractate anterior; g) finantarea cheltuielilor legate de lichidarea consecintelor calamitatilor naturale si ale altor situatii extraordinare; h) finantarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe. Articolul 26. Functiile Ministerului Finantelor privind gestionarea datoriei de stat externe (1) Ministerul Finantelor, in colaborare cu Ministerul Economiei si Banca Nationala a Moldovei: a) examineaza duratele si conditiile acordurilor de imprumut extern, evalueaza posibilitatile de creditare si conditiile de finantare pe pietele internationale; b) analizeaza posibilitatile si conditiile de refinantare a datoriei de stat externe si asigura ca soldul net al imprumuturilor noi sa nu depaseasca plafonul datoriei de stat externe, stabilit in legea bugetara anuala; c) elaboreaza, in conformitate cu prezenta lege, si prezinta Guvernului si Parlamentului proiecte de acte legislative si de alte acte normative necesare pentru indeplinirea obligatiilor si imputernicirilor privind gestionarea datoriei de stat externe. (2) Ministerul Finantelor este responsabil pentru gestionarea, serviciul si rambursarea imprumuturilor de stat externe, contractate in numele Republicii Moldova. Articolul 27. Agentii fiscali ai statului pentru valorificarea imprumuturilor de stat externe si serviciul datoriei de stat externe (1) Imprumuturile de stat externe contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova sint valorificate prin intermediul bancilor comerciale, iar in cazuri exceptionale, prin intermediul Bancii Nationale a Moldovei, cu consimtamintul acesteia. (2) Ministerul Finantelor ramburseaza si efectueaza platile aferente serviciului datoriei de stat externe prin intermediul Bancii Nationale a Moldovei. Articolul 28. Gestionarea datoriei de stat externe rezultate din acorduri de imprumut extern (1) Utilizarea imprumuturilor de stat externe, serviciul si rambursarea datoriei de stat externe, contractate prin acorduri de imprumut extern, urmeaza sa se faca in conditiile si in termenele stabilite in aceste acorduri. (2) In cazul in care conditiile privind utilizarea imprumuturilor de stat externe, serviciul si rambursarea datoriei de stat externe, stabilite in acordurile de imprumut extern, vin in contradiie cu prevederile prezentei legi, au prioritate conditiile stipulate in aceste acorduri. (3) Mecanismul pentru receptionarea imprumuturilor de stat externe, serviciul si rambursarea datoriei de stat externe se stabileste prin regulamentele elaborate de Ministerul Finantelor de comun acord cu Banca Nationala a Moldovei. Articolul 29. Adoptarea hotaririlor privind acceptarea imprumuturilor de stat externe (1) Hotaririle privind acceptarea imprumuturilor de stat externe se adopta de Guvern in temeiul proiectelor inaintate de Ministerul Finantelor. La propunerea Ministerului Finantelor, proiectele hotaririlor mentionate pot fi examinate anterior in cadrul Comisiei Guvernamentale. (2) Toate propunerile facute de Ministerul Finantelor vor corespunde prevederilor prezentei legi. Articolul 30. Conversiunea mijloacelor valutare obtinute din imprumuturile de stat externe pentru acoperirea deficitului bugetului de stat Mijloacele valutare obtinute din imprumuturile de stat externe, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova pentru acoperirea deficitului bugetului de stat, se vind pe piata valutara, mijloacele in moneda nationala fiind transferate in contul Trezoreriei. Articolul 31. Utilizarea mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea investitiilor si importurilor Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe, contractate de Ministerul Finantelor in numele Republicii Moldova pentru finantarea investitiilor si importurilor, se utilizeaza pentru: a) crearea de noi locuri de munca si sustinerea intreprinderilor privatizate si de stat in ordinea prioritatilor economice si sociale fixate de Guvern; b) producerea de bunuri si servicii pentru export sau de bunuri si servicii ce le inlocuiesc pe cele de import; c) finantarea cheltuielilor legate de lichidarea consecintelor calamitatilor naturale sau ale altor situatii extraordinare; d) finantarea proiectelor de investitii in infrastructura, inclusiv in infrastructura sociala; e) alte scopuri stabilite de Guvern. Articolul 32. Distribuirea mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea investitiilor si importurilor (1) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea investitiilor si importurilor pot fi distribuite institutiilor financiare din republica, la propunerea Ministerului Finantelor, in temeiul hotaririlor Guvernului. Conditiile de rambursare a mijloacelor imprumutate se stabilesc in contractele incheiate intre Ministerul Finantelor si institutiile financiare din republica. In aceste contracte sint, de asemenea, specificate: rata dobinzii platita Ministerului Finantelor, limitarile asupra marjei la rata dobinzii pe care institutia financiara o poate percepe, valuta in care va fi calculata si rambursata suma principala si platite dobinzile aferente, precum si alte angajamente ale partilor. (2) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea investitiilor si importurilor pentru institutiile finantate de la buget vor fi gestionate de Ministerul Finantelor in conditiile stabilite prin hotaririle respective ale Guvernului si Parlamentului. Articolul 33. Distribuirea mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea proiectelor de investitii (1) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea proiectelor de investitii se distribuie agentilor economici conform prevederilor prezentului articol. (2) Mijloacele indicate la alin.(1) se distribuie, prin intermediul institutiilor financiare, dupa cum este specificat in art.32 alin.(1). In acest scop: a) agentii economici prezinta institutiilor financiare proiectele de investitii, inclusiv business-planurile, si alte documente necesare; b) institutiile financiare examineaza proiectele de investitii, inclusiv business-planurile, capacitatea agentilor economici de a rambursa mijloacele obtinute, adopta hotariri privind distribuirea mijloacelor si transfera, in baza acestor hotariri, mijloace agentilor economici. (3) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru realizarea proiectelor de investitii finantate de la bugetul de stat vor fi gestionate direct de Ministerul Finantelor in conformitate cu art.32 alin.(2). In aceste cazuri: a) procedura de distribuire este similara procedurii descrise la alin.(2), cu exceptia ca agentii economici prezinta materialele enumerate la alin.(2) lit.a) la Ministerul Finantelor, pentru a fi examinate in comun cu Ministerul Economiei si ministerele de ramura, iar in caz de necesitate, in cadrul Comisiei Guvernamentale; b) dupa adoptarea de Guvern si Parlament a hotaririlor privind distribuirea mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea proiectelor de investitii, Ministerul Finantelor este unicul responsabil de gestionarea acestor mijloace. Articolul 34. Distribuirea mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea importurilor (1) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea importurilor se distribuie (se vind) agentilor economici in conformitate cu prevederile prezentului articol. (2) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea importurilor se vind de catre Ministerul Finantelor la licitatie. (3) Mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe se distribuie cu respectarea urmatoarelor conditii: a) aceste mijloace pot fi alocate pe un termen nu mai mare de un an; b) agentii economici - solicitanti ai acestor mijloace - prezinta institutiilor financiare business-planurile in care indica exact necesarul de produse de import si destinatia acestora. In cazul in care mijloacele obtinute din imprumuturile de stat externe sint gestionate de Ministerul Finantelor, in afara de business-planuri, acesta poate solicita si alte documente necesare. (4) Daca valoarea importului efectuat direct de un organ al statului depaseste suma echivalenta cu 50 mii de dolari S.U.A., marfurile trebuie sa fie achizitionate pe baza de tender, in conformitate cu legislatia. Articolul 35. Rambursarea creditelor acordate din contul mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe (1) Toate creditele acordate de Ministerul Finantelor din contul mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe pentru finantarea proiectelor de investitii si importurilor se ramburseaza de agentii economici sau de institutiile financiare Ministerului Finantelor, in conformitate cu prevederile contractelor de credit, incheiate intre Ministerul Finantelor si beneficiarii de credit. (2) Ministerul Finantelor este autorizat sa perceapa de la beneficiarii de credite o plata din care sa-si acopere cheltuielile generate de operatiile de schimb, precum si alte cheltuieli necesare pentru receptionarea, distribuirea si rambursarea imprumuturilor. (3) Pentru asigurarea rambursarii creditelor acordate din contul mijloacelor obtinute din imprumuturile de stat externe, Ministerul Finantelor este autorizat sa ia toate masurile necesare, prevazute de prezenta lege si de alte acte normative in vigoare, inclusiv preluarea directa pe cale extrajudiciara a mijloacelor din conturile bancare si urmarirea bunurilor materiale, gajate la obtinerea acestor credite. Capitolul IV GARANTIILE DE STAT PENTRU IMPRUMUTURI Articolul 36. Limitele garantiilor de stat pentru imprumuturi interne Pentru garantiile de stat pentru imprumuturi interne in legea bugetara anuala se stabilesc urmatoarele limite: a) raportul dintre suma defalcarilor bugetare in fondul de risc si suma cheltuielilor anuale prevazute in bugetul de stat pentru serviciul datoriei de stat; b) garantiile de stat pentru imprumuturile interne se acorda in limita resurselor fondului de risc care includ mijloacele bugetare prevazute in legea bugetara anuala si defalcarile agentilor economici pentru garantiile de stat acordate anterior. Articolul 37. Procedura acordarii garantiilor de stat (1) Ministerul Finantelor va acorda institutiei financiare garantie de stat pentru imprumutul solicitat de agentul economic numai dupa ce acesta va depune la Ministerul Finantelor o cerere care va include: a) denumirea si adresa agentului economic; b) numarul contului de decontare in institutia financiara care il deserveste; c) valoarea imprumutului pentru care se solicita garantia de stat si conditiile de creditare; d) business-planul care indica destinatia imprumutului pentru care se solicita garantia de stat; e) denumirea institutiei creditoare care acorda creditul pentru care se solicita garantia de stat; f) alta informatie necesara. (2) Concomitent cu prezentarea cererii indicate la alin.(1), agentul economic trebuie sa prezinte documentele si informarea necesara evaluarii situatiei financiare si solvabilitatii sale, inclusiv: a) bilantul contabil pentru o perioada de activitate de cel putin 2 ani precedenti; b) informarea privind datoriile fata de buget, institutiile financiare si agentii economici; c) copiile de pe toate documentele relevante privind proiectele de investitii; d) prognoza privind profitul si distribuirea acestuia in perioada de garantie; e) proiectul contractului de imprumut pe care il va incheia cu institutia financiara creditoare; f) informarea privind activele care ar putea fi gajate si folosite pentru achitarea datoriei; g) alte documente si informari necesare. Articolul 38. Evaluarea riscului asumat de Ministerul Finantelor la acordarea garantiilor de stat (1) Ministerul Finantelor efectueaza analiza economica a materialelor prezentate si stabileste gradul de risc pentru fiecare garantie, exprimat in procente (pina la 100) fata de suma garantiei. (2) In baza evaluarii riscului, Ministerul Finantelor stabileste plata pentru fiecare garantie acordata, in cuantum de la 5 la 25 la suta din suma principala a imprumutului garantat de stat. Aceasta plata urmeaza sa fie virata de agentul economic in fondul de risc. Articolul 39. Resursele fondului de risc (1) Ministerul Finantelor nu acorda nici o garantie de stat daca nu sint identificate si virate in fondul de risc mijloace suficiente pentru acoperirea riscului evaluat. In cazuri specifice, conform hotaririlor adoptate de Parlament, agentii economici pot vira mijloacele financiare in fondul de risc ulterior acordarii garantiei. (2) Resursele fondului de risc pentru fiecare garantie de stat se compun din: (a) mijloacele bugetare prevazute in legea bugetara anuala, care constituie o alocatie permanenta; b) mijloacele banesti virate de agentii economici pentru garantia acordata si care constituie cel putin 5 la suta din suma principala a imprumutului garantat de stat. Articolul 40. Conditiile obligatorii pentru acordarea garantiilor de stat (1) Garantiile de stat se acorda de Ministerul Finantelor in temeiul hotaririlor Parlamentului, cu respectarea obligatorie a urmatoarelor conditii: a) Ministerul Finantelor incheie cu agentul economic contractele care asigura recuperarea integrala a mijloacelor utilizate pentru rambursarea creditelor garantate de stat, si anume: - contractul de gaj; - contractul de cesiune de creanta; - contractul de acordare a dreptului de preluare directa a mijloacelor din conturile bancare ale agentului economic; - contractul privind dreptul Ministerului Finantelor de a exercita neconditionat controlul asupra conturilor bancare ale agentului economic; b) acordarea garantiilor de stat pentru imprumuturi interne nu trebuie sa duca la depasirea plafonului angajamentelor Guvernului fata de sistemul bancar, stabilit conform politicii monetar-creditare pentru perioada respectiva; c) agentul economic vireaza plata in fondul de risc in cuantumul si termenele stabilite. (2) Garantiile de stat pentru imprumuturi interne se acorda in mod prioritar institutiilor financiare care crediteaza agentii economici din Republica Moldova, ce deservesc institutiile finantate de la buget. (3) Garantiile de stat pentru imprumuturi externe se acorda numai pentru imprumuturile destinate finantarii proiectelor de importanta primordiala pentru Republica Moldova. Criteriile de selectare a proiectelor sint aceleasi ca si pentru selectarea proiectelor finantate din imprumuturile de stat externe. (4) Ministerul Finantelor elaboreaza formularul contractului (acordului) de garantie si stabileste termenul de valabilitate a acestuia. Articolul 41. Hotarirea privind acordarea garantiilor de stat (1) Daca sint satisfacute conditiile prevazute de prezenta lege, Guvernul, in persoana Ministerului Finantelor, prezinta Parlamentului spre aprobare un proiect de hotarire privind acordarea garantiei de stat. (2) Garantia de stat se acorda de Ministerul Finantelor, cu avizul Bancii Nationale a Moldovei in temeiul hotaririi Parlamentului. Articolul 42. Obligatiile agentului economic care solicita garantie de stat (1) Ministerul Finantelor incheie cu agentul economic care solicita garantie de stat un contract privind masurile de asigurare a rambursarii imprumutului garantat de stat. (2) Conform acestui contract, agentul economic isi asuma fata de Ministerul Finantelor urmatoarele obligatii: a) sa nu contracteze datorii suplimentare cu creante prioritare imprumutului garantat de stat; b) sa asigure accesul liber la toata informatia necesara pentru evaluarea situatiei sale financiare; c) sa utilizeze toate mijloacele disponibile din conturile sale bancare in scopul stingerii datoriei pentru imprumutul garantat de stat; d) sa plateasca penalitati in cazul in care nu va indeplini conditiile contractuale. Articolul 43. Elementele obligatorii ale contractului (acordului) de garantie Contractul (acordul) de garantie include: a) denumirea si adresa agentului economic beneficiar de imprumut garantat de stat; b) denumirea si adresa institutiei financiare care acorda imprumut garantat de stat; c) obiectul garantiei de stat; d) suma garantiei de stat; e) forma de angajament al Ministerului Finantelor; f) termenul de valabilitate a garantiei de stat pina la care obligatia de plata a Ministerului Finantelor este exigibila; g) conditiile de plata; h) conditiile in care garantia de stat poate fi executata; i) obligatiile institutiei financiare care acorda imprumut garantat de stat privind masurile pentru obtinerea rambursarii imprumutului acordat si platii dobinzilor aferente. Articolul 44. Asigurarea rambursarii imprumuturilor prin garantii de stat Garantiile de stat asigura rambursarea integrala sau partiala a sumei principale a imprumutului garantat de stat si plata dobinzii aferente daca plata dobinzii este stipulata in contractul (acordul) de garantie. Articolul 45. Executarea garantiilor de stat pentru imprumuturi (1) Daca agentul economic nu-si indeplineste obligatia de plata, conform contractului de imprumut incheiat cu institutia financiara creditoare, si daca institutia financiara creditoare a luat toate masurile prevazute de prezenta lege si de contractul (acordul) de garantie pentru rambursarea de agentul economic a datoriei, institutia financiara creditoare prezinta Ministerului Finantelor o cerere de plata prin care solicita acestuia executarea garantiei de stat. (2) Cererea de plata include suma principala si dobinda care urmeaza sa fie platite institutiei financiare creditoare de Ministerul Finantelor, conform contractului (acordului) de garantie, incheiat in conditiile prezentei legi. (3) Ministerul Finantelor transfera institutiei financiare creditoare suma solicitata daca pretentiile din cererea de plata sint in conformitate cu prevederile prezentei legi si cu conditiile stipulate in contractul (acordul) de garantie. (4) Preluarea pe cale extrajudiciara a mijloacelor din conturile bugetului de stat nu se admite, cu exceptia cazurilor cind in contractul (acordul) de garantie este prevazuta calea extrajudiciara de preluare a mijloacelor. Articolul 46. Recuperarea mijloacelor utilizate pentru executarea garantiilor de stat pentru imprumuturi (1) Dupa efectuarea de catre Ministerul Finantelor a platilor aferente garantiei de stat, agentul economic este obligat sa ia toate masurile posibile pentru a restitui Ministerului Finantelor mijloacele utilizate de acesta in conformitate cu prezenta lege si contractele incheiate intre agentul economic si Ministerul Finantelor. (2) Ministerul Finantelor ia toate masurile prevazute de legislatie in vederea recuperarii mijloacelor utilizate pentru executarea garantiei de stat, inclusiv si preluarea pe cale extrajudiciara a mijloacelor din conturile bancare ale agentului economic prin incaso, in cazul in care Ministerul Finantelor a incheiat cu agentul economic un contract de acordare a dreptului de preluare directa a mijloacelor din conturile bancare ale acestuia. Articolul 47. Conditiile de conversiune a garantiilor de stat pentru imprumuturi in datorie de stat In cazurile in care creditorii au depus cereri de plata, respectind conditiile stipulate in contractele (acordurile) de garantie incheiate, si garantul este dator sa-si onoreze obligatiile, garantiile de stat pentru imprumuturi sint convertite in datorie de stat. Articolul 48. Conditiile de incetare a garantiilor de stat O garantie de stat inceteaza daca: a) imprumutul garantat de stat este rambursat integral de agentul economic sau de Ministerul Finantelor; b) termenul stipulat in contractul (acordul) de garantie a expirat si au fost indeplinite toate obligatiile contractuale; c) mijloacele imprumutului garantat de stat nu sint utilizate in scopul pentru care acesta a fost acordat. Capitolul V DISPOZITII FINALE SI TRANZITORII Articolul 49. Elaborarea regulamentelor privind gestionarea hirtiilor de valoare de stat (1) Ministerul Finantelor in comun cu Banca Nationala a Moldovei elaboreaza regulamentele privind: a) emiterea si plasarea hirtiilor de valoare de stat; b) serviciul, evidenta, rascumpararea si gestionarea hirtiilor de valoare de stat; c) metodele de comercializare a hirtiilor de valoare de stat pe piata secundara. (2) Ministerul Finantelor se autorizeaza: a) sa desemneze o institutie care sa elaboreze integral sau partial regulamentele prevazute la alin.(1); b) sa desemneze agentul fiscal pentru efectuarea operatiilor privind emisiunea hirtiilor de valoare de stat in forma fizica. Articolul 50. Raspunderea juridica Persoanele fizice si juridice, inclusiv organele administratiei publice, vinovate de nerespectarea prezentei legi, poarta raspundere administrativa, penala sau civila in conformitate cu legislatia in vigoare. Articolul 51 (1) Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii. (2) Pina la punerea actelor normative in vigoare in concordanta cu prezenta lege, ele se aplica in masura in care nu contravin acestei legi. (3) Guvernul, in termen de 2 luni: a) va pune actele sale normative in concordanta cu prezenta lege; b) va elabora regulamentele aditionale cu privire la continutul si tinerea la zi a Registrului datoriei de stat si a Registrului garantiilor de stat pentru imprumuturi; c) va prezenta Parlamentului propuneri pentru modificarea si completarea legislatiei in vigoare cu prevederi privind stabilirea raspunderii pentru contraventiile la prezenta lege. (4) La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Hotarirea Parlamentului nr.570-XIII din 22 iulie 1995 privind acordarea de catre Guvern a garantiilor de credit bancilor comerciale. Presedintele Parlamentului Petru LUCINSCHI Chisinau, 18 iulie 1996. Nr. 943-XIII. -