Nota: In textul legii: sintagmele "Comisia de stat pentru piata hirtiilor de valoare" si "hirtii de valoare" se inlocuiesc, respectiv, cu sintagmele "Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare" si "valori mobiliare"; cuvintele "manager", "manager al fondului", "manager al fondului de investitii" se inlocuiesc cu cuvintele "manager fiduciar"; cuvintele "(cotele de participare)", "cotele de participare la capitalul unei societati comerciale" se exclud in conform. cu Legea N 804-XV din 5.02.2002 LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la fondurile de investitii Nr.1204-XIII din 05.06.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.45 din 10.07.1997 ---------- Parlamentul adopta prezenta lege. Capitolul I DISPOZITII GENERALE Articolul 1. Domeniul de aplicare a legii (1) Prezenta lege determina modul de creare, activitate si reorganizare a fondurilor de investitii. (2) Prevederile prezentei legi se aplica tuturor fondurilor de investitii, inclusiv fondurilor de investitii pentru privatizare, create sau care se creeaza in Republica Moldova, daca alte acte legislative nu dispun altfel. (3) Constituirea, functionarea si incetarea activitatii fondurilor de investitii, in masura in care nu sint prevazute de prezenta lege, sint reglementate de Codul civil, Legea privind societatile pe actiuni, legislatia cu privire la hirtiile de valoare si de alte acte normative. Articolul 2. Notiunea de fond de investitii (1) Fondul de investitii este o societate pe actiuni deschisa, participant profesionist la piata valorilor mobiliare, care: a) atrage mijloace prin plasarea actiunilor proprii; b) exercita sistematic investirea si reinvestirea mijloacelor atrase in hirtiile de valoare ale altor emitenti; si c) in care cota hirtiilor de valoare ale altor emitenti in valoarea de balanta a activelor totale constituie cel putin 35 la suta. [Alin. 1 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) Activitatea fondului de investitii nu poate fi cumulata cu alte genuri de activitate. [Alin. 2 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (3) Nu sint fonduri de investitii holdingurile, bancile, grupele financiar-industriale, companiile de asigurare si fondurile de pensii. [Alin. 3 compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Articolul 3. Tipurile si clasele fondurilor de investitii (1) In functie de conditiile de plasare si rascumparare a actiunilor proprii, se deosebesc urmatoarele tipuri de fonduri de investitii: mutuale, pe intervale si nemutuale. (2) Fondul de investitii mutual isi plaseaza permanent actiunile, cu obligatia de a le rascumpara oricind la cererea actionarului. (3) Fondul de investitii pe intervale isi plaseaza permanent actiunile, cu obligatia de a le rascumpara la cererea actionarului in termenul stabilit de statutul fondului si de prospectul de emisiune a actiunilor fondului, insa nu mai putin de doua ori pe an, la intervale de timp egale. (4) Fondul de investitii nemutual isi plaseaza actiunile, dupa caz, fara a-si asuma obligatia de a le rascumpara. (5) Criteriile de clasificare (clasele) a fondurilor de investitii sint stabilite de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. Articolul 4. Persoanele afiliate (1) In conformitate cu prezenta lege, persoane afiliate ale persoanei fizice sau juridice sint: a) persoanele care exercita controlul asupra persoanei fizice sau juridice agent economic; b) persoanele aflate sub controlul persoanei fizice sau juridice; c) persoanele care in comun cu persoana fizica sau juridica agent economic se afla sub controlul unei terte persoane; d) persoanele care actioneaza in numele si/sau din contul persoanei fizice sau juridice agent economic pe baza de mandat, contract sau act administrativ; e) persoanele in numele si/sau din contul carora actioneaza persoana fizica sau juridica agent economic pe baza de mandat, contract sau act administrativ; precum si f) membrii consiliului observatorilor, consiliului directorilor, comitetului de conducere, comisiei de cenzori, ai altor organe de conducere similare ale persoanei fizice sau juridice agent economic; g) tata, mama, fiul, fiica, fratele, sora sau sotul (sotia) uneia din persoanele cu functii de raspundere indicate la lit.f). (2) Control asupra unei persoane fizice sau juridice agent economic se considera posibilitatea oricarei alte persoane de a determina hotaririle luate de persoana fizica sau juridica agent economic data ori de a influenta considerabil asupra luarii acestor hotariri. (3) Orice persoana care poseda nu mai putin de 25 la suta din actiunile cu drept de vot ale persoanei juridice agent economic se considera ca exercita controlul asupra acestei persoane juridice, daca persoana care poseda numarul mentionat de actiuni cu drept de vot nu demonstreaza contrariul. [Alin. 3 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (4) Orice persoana care poseda mai putin de 25 la suta din actiunile cu drept de vot ale persoanei juridice agent economic se considera ca nu exercita controlul asupra acesteia, daca organul de stat care exercita reglementarea antimonopolista sau Comisia de stat pentru piata hirtiilor de valoare nu a demonstrat contrariul. [Alin. 4 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (5) Controlul asupra persoanei juridice agent economic se exercita in temeiul: a) participarii patrimoniale a persoanei care exercita controlul la capitalul acestei persoane juridice agent economic in conformitate cu alin.(3); sau b) contractului de administrare fiduciara sau altui contract incheiat intre persoana care exercita controlul si persoana fizica sau juridica agent economic in cauza. [Alin. 5 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Capitolul II CONSTITUIREA FONDULUI DE INVESTITII, CONDITIILE DE FUNCTIONARE Articolul 5. Constituirea fondului de investitii (1) Fondatori ai fondului de investitii pot fi persoanele indicate la art.31 alin.(2) al Legii privind societatile pe actiuni, cu exceptia intreprinderilor de stat si autoritatilor publice. (2) In plus la prevederile stabilite de art.35 alin.(1) al Legii privind societatile pe actiuni, statutul fondului de investitii trebuie sa contina: a) tipul fondului si obligatiile privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului, prevazute la art.3 al prezentei legi; b) prevederea ca toate actiunile autorizate spre plasare si cele plasate de fond sint actiuni nominative ordinare de o singura clasa; c) prevederea ca actionari ai fondului pot fi persoanele indicate la art.24 alin.(5) al Legii privind societatile pe actiuni, cu exceptia intreprinderilor de stat si autoritatilor publice; d) termenele in care actionarii fondului pe intervale pot prezenta cereri de rascumparare a actiunilor fondului - pentru fondurile pe intervale; e) modul de incheiere, modificare si reziliere a contractelor cu organizatiile indicate la art.6 alin.(2). (3) Denumirea intreaga a fondului de investitii va include: a) cuvintele "fond de investitii"; b) mentiunea tipului de fond; c) numele concret al fondului, care permite a-l deosebi de alte organizatii. (4) Alte persoane nu au dreptul sa inscrie in denumirea lor cuvintele "fond de investitii" sau alte cuvinte cu sens similar. (5) Capitalul propriu al fondului de investitii mutual si cel al fondului de investitii pe intervale trebuie sa constituie cel putin 1 milion de lei fiecare, iar capitalul social al fondului de investitii nemutual - cel putin 500 mii de lei. (6) Actiunile fondului de investitii plasate la constituirea acestuia se achita in numerar, iar la intelegerea fondatorilor, cu depuneri nemonetare, cota carora nu poate depasi 10 la suta din capitalul propriu initial sau social al fondului. (7) La inregistrarea de stat a fondurilor de investitii reconstituite nu se aplica normativele de diversificare a investitiilor, stabilite la art.15 alin.(1). Articolul 6. Conditiile obligatorii ale activitatii fondului de investitii (1) Fondul de investitii isi poate desfasura activitatea numai dupa: a) inregistrarea in Comisia de stat pentru piata hirtiilor de valoare a regulamentelor fondului prevazute la art.7; b) obtinerea licentei respective a Comisiei de stat pentru piata hirtiilor de valoare; c) incheierea, cu organizatiile indicate la alin.(2), a contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului, contractului de prestare a serviciilor de depozitare, contractului de tinere a registrului actionarilor si a contractului privind controlul de audit. (2) Atributiile fondului de investitii sint exercitate pe baza de contract de catre: a) organizatia de administrare a investitiilor, denumita in continuare managerul fondului; b) organizatia care presteaza servicii de depozitare pe piata hirtiilor de valoare, denumita in continuare depozitarul fondului; c) organizatia care tine registrul actionarilor, denumita in continuare registratorul fondului; d) organizatia de audit, denumita in continuare auditorul fondului. (3) Managerul, depozitarul si registratorul fondului pot fi numai persoane juridice, participanti profesionisti la piata hirtiilor de valoare. (4) Fondul de investitii poate beneficia de serviciile unui singur manager, unui singur depozitar si unui singur registrator. (5) Managerul, depozitarul si registratorul fondului pot presta servicii unui sau mai multor fonduri de investitii. (6) Cheltuielile anuale ale fondului de investitii, cu exceptia platilor la buget, se efectueaza in limita a 25 la suta din veniturile reale anuale ale fondului obtinute sub forma de dividende, dobinzi, majorari (diminuari) de capital si alte venituri, dar nu pot depasi 2 la suta din valoarea anuala medie de piata a activelor nete ale fondului. [Alin. 6 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (7) Fondul de investitii este obligat sa repartizeze pentru plata dividendelor actionarilor sai cel putin 50 la suta din profitul net. [Alin.7 art.6 introdus prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] [Alin.7 art.6 exclus prin Legea nr.493-XIV din 09.07.99] (8) Modelele contractelor prevazute la alin.(1) lit.c) sint stabilite de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. Articolul 7. Regulamentele fondului de investitii (1) Fondul de investitii elaboreaza, aproba si inregistreaza: a) regulamentul consiliului fondului; b) declaratia de investitii a fondului; c) regulamentul privind plasarea si rascumpararea de catre fond a propriilor actiuni pentru fondurile mutuale si pe intervale; d) regulamentul privind stabilirea cuantumurilor remuneratiei acordate managerului, depozitarului, registratorului si auditorului fondului. (2) Declaratia de investitii a fondului va include: a) clasa fondului si obligatiile aferente; b) scopurile si directiile principale ale activitatii de investitii a fondului; c) restrictii asupra obiectelor investitiilor; d) normativele cu privire la diversificarea investitiilor fondului; e) alte restrictii asupra activitatii fondului. (3) Modelul declaratiei de investitii a fondului se stabileste de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. (4) Pentru a-si inregistra regulamentele, modificarile si completarile la ele, fondul de investitii va prezenta Comisiei de stat pentru piata hirtiilor de valoare documentele respective nu mai tirziu de trecerea a 15 zile de la data aprobarii lor. (5) Neinregistrarea regulamentelor, a modificarilor si completarilor la acestea atrage nulitatea lor, iar actiunile intreprinse de fond pe baza acestora se considera ilegale. Capitolul III ADMINISTRAREA FONDULUI DE INVESTITII Articolul 8. Organele de conducere (1) Organele de conducere ale fondului de investitii sint: a) adunarea generala a actionarilor; b) consiliul observatorilor sau consiliul directorilor, denumit in continuare consiliul fondului; c) comisia de cenzori. (2) Imputernicirile organului executiv al fondului de investitii se transmit managerului conform prezentei legi, regulamentului consiliului fondului si contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului. Articolul 9. Adunarea generala a actionarilor (1) Spre deosebire de atributiile stabilite la art.50 alin.(3) al Legii privind societatile pe actiuni, de competenta exclusiva a adunarii generale a actionarilor fondului de investitii: a) tine aprobarea regulamentelor fondului, prevazute la art.7 alin.(1) lit.b) - d) din prezenta lege, a modificarilor si completarilor la acestea; b) nu tine confirmarea auditorului fondului si stabilirea remuneratiei acestuia. (2) In plus la atributiile stabilite la art.50 alin.(4) al Legii privind societatile pe actiuni, de competenta adunarii generale a actionarilor fondului de investitii, daca statutul fondului nu prevede altfel, tin de asemenea: a) confirmarea managerului, depozitarului, registratorului si auditorului fondului, aprobarea modificarilor principalelor clauze ale contractelor indicate la art.6 alin.(1) lit.c) din prezenta lege; b) luarea de hotariri privind rezilierea, din initiativa fondului, a contractelor indicate la lit.a). (3) Adunarea generala extraordinara a actionarilor fondului de investitii se convoaca in temeiurile stabilite la art.53 alin.(3) al Legii privind societatile pe actiuni, precum si la cererea managerului, depozitarului sau auditorului fondului. (4) In componenta comisiei de numarare a voturilor a adunarii generale a actionarilor fondului de investitii, pe linga persoanele mentionate la art.60 alin.(2) al Legii privind societatile pe actiuni, nu pot intra: a) persoanele cu functii de raspundere ale managerului fondului; b) persoanele cu functii de raspundere ale persoanelor afiliate managerului fondului. Articolul 10. Consiliul fondului (1) Consiliul fondului actioneaza in numele fondului de investitii, in limitele stabilite de Legea privind societatile pe actiuni, de prezenta lege sau de statutul fondului. [Alin. 2 excl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Numer. modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) In plus la atributiile stabilite la art.65 alin.(3) al Legii privind societatile pe actiuni, de competenta consiliului fondului, daca aceasta este prevazut de statutul fondului sau de hotarirea adunarii generale a actionarilor fondului, tin: a) aprobarea principalelor clauze ale contractelor prevazute la art.6 alin.(1) lit.c) din prezenta lege, precum si a modificarilor acestora; b) luarea deciziei privind rezilierea, din initiativa managerului, depozitarului, registratorului sau auditorului fondului, a contractelor prevazute la art.6 alin.(1) lit.c) din prezenta lege. (3) Contractele prevazute la art.6 alin.(1) lit.c) si modificarile principalelor lor clauze sint semnate de presedintele consiliului fondului, daca statutul fondului nu atribuie aceste imputerniciri altui membru al consiliului fondului, in temeiul hotaririi adunarii generale a actionarilor fondului de investitii sau al deciziei consiliului fondului. (4) Numarul de membri ai consiliului fondului nu poate fi mai mic de cinci. (5) Din componenta consiliului fondului, in afara de persoanele indicate la art.66 alin.(5) si art.73 alin.(5) ale Legii privind societatile pe actiuni, nu pot face parte: a) persoanele cu functii de raspundere ale managerului, depozitarului si auditorului fondului; b) persoanele cu functii de raspundere ale persoanelor afiliate managerului, depozitarului si auditorului fondului; c) persoanele fizice care exercita controlul asupra managerului, depozitarului, registratorului sau auditorului fondului. Capitolul IV ACTIVITATEA FONDULUI DE INVESTITII Articolul 11. Plasarea actiunilor emisiunii suplimentare (1) Fondul de investitii este in drept sa plaseze numai actiuni nominative ordinare de o singura clasa. (2) La plasarea de catre fondul de investitii a actiunilor emisiunii suplimentare, valoarea lor se determina, la data stabilita in proiectul emisiunii actiunilor fondului in conformitate cu legislatia cu privire la hirtiile de valoare, prin impartirea valorii de piata a activelor nete ale fondului la numarul de actiuni ale fondului aflate in circulatie. (3) Actiunile emisiunii suplimentare ale fondului de investitii se achita la plasarea lor numai cu mijloace banesti. [Alin. 3 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (4) La plasarea actiunilor emisiunii suplimentare, fondul de investitii este obligat sa ofere achizitorilor de actiuni posibilitatea de a lua cunostinta de: a) statutul fondului; b) declaratia de investitii a fondului; c) regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor achizitorilor de actiuni ale fondului mutual sau pe intervale; d) prospectul de emisiune a actiunilor fondului. Articolul 12. Rascumpararea de catre fondul mutual sau pe intervale a actiunilor plasate (1) Pretul de rascumparare al actiunilor fondului de investitii mutual sau pe intervale se stabileste prin impartirea valorii de piata a activelor nete ale fondului la numarul de actiuni ale fondului aflate in circulatie la data prezentarii de catre actionar a cererii de rascumparare a actiunilor. (2) Rascumpararea de catre fondul mutual sau pe intervale a actiunilor plasate se efectueaza numai cu mijloace banesti. (3) Termenul de achitare a actiunilor rascumparate de catre fondul mutual sau pe intervale se stabileste de statutul fondului, de regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului mutual sau pe intervale, de prospectul de emisiune a actiunilor fondului si nu poate depasi 20 de zile de la prezentarea de catre actionar a cererii de rascumparare a actiunilor. (4) Numarul total al actiunilor rascumparate de fondul mutual si pe intervale nu se limiteaza. (5) In cazul insuficientei mijloacelor banesti pentru rascumpararea actiunilor plasate, fondul mutual sau pe intervale este obligat sa-si instraineze alte active. (6) Sistarea rascumpararii actiunilor de catre fondul mutual sau pe intervale poate fi autorizata de Comisia de stat pentru piata hirtiilor de valoare numai in caz de insuficienta a mijloacelor banesti. Articolul 13. Alte particularitati ale plasarii si rascumpararii actiunilor fondului mutual sau pe intervale (1) Valoarea actiunilor care se plaseaza si cea a actiunilor care se rascumpara trebuie sa fie identice pentru toti achizitorii de actiuni ale fondului mutual sau pe intervale si pentru toti actionarii acestuia care au facut oferte de achizitionare a actiunilor sau au depus cereri de rascumparare a actiunilor in aceeasi zi. (2) Plata pentru serviciile ce tin de plasarea si rascumpararea actiunilor fondului de investitii poate fi perceputa (retinuta) de la achizitorii de actiuni si/sau de la actionari in cuantum stabilit de prospectul de emisiune a actiunilor fondului, dar nu mai mare decit plafonul prevazut de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. (3) Dupa efectuarea tranzactiei de achizitionare sau de rascumparare a actiunilor, fondul mutual sau pe intervale va elibera achizitorului de actiuni ale fondului sau actionarului un document care va certifica pretul plasarii sau rascumpararii actiunilor fondului si numarul actiunilor achizitionate sau rascumparate. (4) Alte conditii de plasare si rascumparare a actiunilor fondurilor de investitii sint stabilite de legislatia cu privire la hirtiile de valoare, de statutul fondului, de regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului mutual sau pe intervale, precum si de prospectul de emisiune a actiunilor fondului. Capitolul V RESTRICTII ASUPRA ACTIVITATII FONDULUI DE INVESTITII Articolul 14. Restrictii asupra obiectelor investitiei (1) Fondul de investitii este in drept sa-si investeasca si reinvesteasca mijloacele numai in urmatoarele obiecte: a) hirtii de valoare ale altor emitenti; [Lit. b) excl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Numer. modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] b) depozite bancare pe conturi bancare speciale. (2) Fondurile de investitii mutuale sau pe intervale sint in drept sa-si investeasca si reinvesteasca mijloacele numai in acele hirtii de valoare (cu exceptia celor de stat) ale altor emitenti, care sint incluse in listingul bursei de valori si corespund altor cerinte de lichiditate, stabilite de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. (3) Fondul de investitii nu este in drept sa-si investeasca mijloacele in: a) actiunile altor fonduri de investitii ale caror investitii sint administrate de managerul fondului in cauza sau de persoanele afiliate acestui manager; b) orice drepturi asupra patrimoniului managerului, depozitarului, registratorului, auditorului fondului sau al persoanelor afiliate acestora agenti economici. c) orice drepturi asupra patrimoniului grupelor financiar-industriale. [Lit. c) introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Articolul 15. Normativele de diversificare a investitiilor fondului (1) Fondul de investitii este in drept sa-si investeasca si reinvesteasca: a) cel mai mult 10 la suta, iar fondul nemutual cel mult 15 la suta din valoarea de piata a activelor nete in hirtiile de valoare ale unui emitent; [Lit. a) modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Lit.a) modificata prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] b) mijloacele in cel mai mult 5 la suta din valoarea nominala a creantelor unui emitent. (2) Normativele de diversificare prevazute la alin.(1) nu sint aplicabile investirii si reinvestirii mijloacelor fondului de investitii in hirtii de valoare de stat. (3) Normativele de diversificare a portofoliului investitional al fondurilor de investitii in diferite instrumente financiare se stabilesc de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. [Alin. 3 introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Numer. modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (4) Fondul de investitii este in drept sa-si investeasca si reinvesteasca mijloacele in cel mai mult 25 la suta din valoarea nominala a hirtiilor de valoare, altele decit creantele, ale unui emitent sau din cotele de participare la capitalul unei societati comerciale. Totodata fondul, managerul fondului si persoanele lor afiliate pot detine cel mai mult 25 la suta din actiunile cu drept de vot ale unui emitent. [Alin. 4 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (5) Fondul de investitii nemutual are dreptul sa investeasca pina la 35 la suta din valoarea de piata a activelor sale nete fara a respecta normativele de diversificare prevazute la alin.(4). [Alin. 5 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Alin.4 art.15 modiifcat prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] Articolul 16. Alte restrictii asupra activitatii fondului de investitii Fondul de investitii nu are dreptul: a) sa efectueze tranzactii de vinzare-cumparare a hirtiilor de valoare asupra carora nu are drept de proprietate; b) sa efectueze tranzactii de schimb cu valori mobiliare, exceptind cazurile prevazute de legislatia cu privire la privatizare; c) sa efectueze depuneri nemonetare la capitalul altor emitenti; [Lit. b), c) introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Numer. modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] d) sa contracteze credite si imprumuturi, inclusiv prin gajarea activelor sale; e) sa emita cautiuni si garantii de asigurare a executarii obligatiilor altor persoane; f) sa incheie cu managerul, depozitarul, registratorul, auditorul fondului, membrii consiliului fondului sau cu persoanele afiliate lor alte contracte decit cele prevazute de prezenta lege. Capitolul VI MANAGERUL FONDULUI Articolul 17. Activitatea managerului fondului (1) Managerul exercita administrarea investitiilor fondului in limitele prevazute de legislatie, de actele normative ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, de declaratia de investitii a fondului, de regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului mutual sau pe intervale, de prospectul de emisiune a actiunilor fondului si de clauzele contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului. [Alin. 1 compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) La incheierea tranzactiilor si la efectuarea altor actiuni juridice referitoare la administrarea investitiilor fondului, managerul fondului actioneaza in numele sau, indicind denumirea fondului ale carui investitii le administreaza. (3) Managerul fondului este obligat: a) sa administreze investitiile fondului exclusiv in interesele acestuia; b) sa tina evidenta contabila si sa intocmeasca darea de seama privind activitatea fondului, sa faca raportul activitatii sale; [Lit.b) modificata prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] c) sa indeplineasca alte obligatii prevazute de actele juridice indicate la alin.(1). (4) Daca managerul administreaza investitiile citorva fonduri de investitii, el va tine evidenta contabila si va intocmi dari de seama pentru fiecare fond aparte. (5) Managerul fondului va prezenta, la cererea fondului de investitii, depozitarului, registratorului sau auditorului fondului, documentele referitoare la administrarea fiduciara a investitiilor fondului. (6) Reprezentantul managerului poate participa la adunarile generale ale actionarilor fondului si la sedintele consiliului fondului cu drept de a dezbate chestiunile de pe ordinea de zi. (7) Alte drepturi si obligatii ale managerului fondului de investitii se stabilesc de Codul civil, de prezenta lege, de regulamentul managerului fondului si de contractul de administrare fiduciara a investitiilor fondului. Articolul 18. Restrictii asupra activitatii managerului fondului (1) Managerul fondului de investitii nu poate fi o persoana afiliata fondului, depozitarului, registratorului sau auditorului fondului, precum si unui membru al consiliului fondului. (2) Managerul are dreptul sa incheie cu fondul de investitii numai contractul de administrare fiduciara a investitiilor fondului. (3) Managerul nu poate: a) sa detina nici un fel de drepturi asupra patrimoniului societatilor pe actiuni in care fondul de investitii si-a investit mijloacele, asupra depozitarului, registratorului, auditorului fondului sau al persoanelor afiliate lor agenti economici si al persoanelor afiliate membrilor consiliului fondului agenti economici, precum si asupra patrimoniului brokerului care efectueaza operatiuni cu hirtii de valoare ale fondului dat conform contractului cu managerul; [Lit. a) compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] b) sa incheie cu depozitarul, registratorul, auditorul fondului, cu membrii consiliului fondului si cu persoanele afiliate lor alte contracte decit cele prevazute de prezenta lege. (4) Managerul fiduciar nu are dreptul sa incheie tranzactii de instrainare a patrimoniului fondului persoanelor afiliate lui sau de achizitionare de catre fond a patrimoniului acestor persoane. [Alin. 4 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (5) Valoarea cumulativa de balanta a activelor fondurilor, ale caror investitii sint administrate de un manager, nu poate depasi 35 la suta din valoarea cumulativa de balanta a activelor tuturor fondurilor de investitii din tara. (6) Respectarea de catre managerul fondului a prevederilor art.17 alin.(1) este controlata de adunarea generala a actionarilor, de consiliul fondului, depozitarul, registratorul si auditorul fondului. Articolul 19. Raspunderea managerului si a persoanelor lui cu functii de raspundere (1) Managerul fondului poarta raspundere, prevazuta de legislatie si de contractul de administrare fiduciara a investitiilor fondului, pentru daunele prejudiciile cauzate fondului de investitii ca urmare a nerespectarii prevederilor actelor juridice indicate la art.17 alin.(1). (2) Daunele prejudiciile indicate la alin.(1) se recupereaza din patrimoniul managerului fondului. (3) Persoanele cu functii de raspundere ale managerului fondului poarta raspundere, prevazuta de legislatie, pentru daunele prejudiciile cauzate fondului si/sau managerului fondului ca urmare a actiunilor ilegale (inactiunii) in administrarea investitiilor fondului. [Art. 19 compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Articolul 20. Principalele clauze ale contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului (1) Contractul de administrare fiduciara a investitiilor fondului trebuie sa cuprinda urmatoarele clauze principale, care urmeaza a fi aprobate de adunarea generala a actionarilor sau de consiliul fondului: a) nomenclatorul si valoarea hirtiilor de valoare (cotelor de participare) transmise in administrare fiduciara; b) obligatia managerului fondului de a administra investitiile fondului exclusiv in interesele fondului; c) obligatia managerului fondului de a administra investitiile fondului in limitele stabilite la art.17 alin.(1); d) cuantumul si forma remuneratiei managerului fondului; e) termenul de valabilitate al contractului. (2) Dupa rezilierea contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului, dreptul de administrare a investitiilor fondului se transmite altui manager in modul prevazut de prezenta lege. (3) In cazul rezilierii contractului de administrare fiduciara a investitiilor fondului, managerul fiduciar indeplineste clauzele acestui contract pina la data intrarii in vigoare a contractului incheiat cu un alt manager si transmiterii in administrarea fiduciara a acestuia a patrimoniului fondului in cauza. [Alin. 3 introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Capitolul VII DEPOZITARUL SI REGISTRATORUL FONDULUI Articolul 21. Activitatea depozitarului fondului (1) Depozitarul fondului presteaza servicii fondului de investitii in conformitate cu legislatia, cu actele normative ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, declaratia de investitii a fondului, regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului mutual sau pe intervale si cu contractul de prestare a serviciilor de depozitare. [Alin. 1 compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) Institutiile financiare pot activa in calitate de depozitar al fondului de investitii in conformitate cu Legea institutiilor financiare. [Alin. 2 introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Numer. modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (3) Depozitarul fondului este obligat: a) sa pastreze certificatele hirtiilor de valoare apartinind fondului; b) sa receptioneze si sa transmita hirtiile de valoare (cotele de participare) apartinind fondului pe baza dispozitiilor in scris ale managerului fondului, precum si sa exercite alte atributii ale detinatorului nominal al hirtiilor de valoare (cotelor de participare) in cauza; c) sa tina evidenta analitica a hirtiilor de valoare (cotelor de participare) apartinind fondului; d) sa indeplineasca alte obligatii prevazute de actele juridice indicate la alin.(1). (4) Depozitarul mai multor fonduri de investitii trebuie sa tina o evidenta analitica separata a hirtiilor de valoare (cotelor de participare) apartinind fiecarui fond in modul prevazut de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. (5) La cererea fondului de investitii, a managerului sau auditorului fondului, depozitarul prezinta acestora documentele ce tin de prestarea serviciilor de depozitare. (6) Reprezentantul depozitarului fondului are dreptul sa participe la adunarile generale ale actionarilor si la sedintele consiliului fondului cu drept de a dezbate chestiunile de pe ordinea de zi. (7) Alte drepturi si obligatii ale depozitarului fondului sint stabilite de Codul civil, prezenta lege, regulamentul depozitarului fondului si de contractul de prestare a serviciilor de depozitare. Articolul 22. Restrictii asupra activitatii depozitarului fondului (1) Depozitarul fondului nu poate fi o persoana afiliata fondului, managerului, auditorului fondului sau unui membru al consiliului fondului. (2) Depozitarul are dreptul sa incheie cu managerul fondului sau cu fondul nemutual, care isi tine de sine statator evidenta contabila a activitatii sale, contractul privind contul bancar pentru pastrarea si folosirea mijloacelor fondului numai in cazul in care depozitarul fondului este banca. (3) Depozitarul fondului nu poate: a) sa detina nici un fel de drepturi asupra patrimoniului fondului, managerului, auditorului fondului sau persoanelor afiliate lor agenti economici si persoanelor afiliate membrilor consiliului fondului agenti economici; b) sa incheie cu fondul, managerul, auditorul fondului, membrii consiliului fondului sau cu persoanele afiliate acestora alte contracte decit cele prevazute de prezenta lege; c) sa uneasca hirtiile de valoare (cotele de participare) apartinind unui fond de investitii cu hirtiile de valoare (cotele de participare) apartinind altor fonduri de investitii sau cu alt patrimoniu apartinind depozitarului, aflat la el la pastrare sau aflat in posesiunea lui nominativa; d) sa execute dispozitiile managerului fondului care contravin actelor juridice prevazute la art.21 alin.(1). (4) In cazul in care a depistat incalcarea de catre managerul fondului a actelor juridice prevazute la art.21 alin.(1), depozitarul fondului este obligat sa informeze imediat in scris despre aceasta fondul de investitii, managerul fondului si Comisia de stat pentru piata hirtiilor de valoare. Articolul 23. Hirtiile de valoare (cotele de participare) aflate in posesiunea nominativa a depozitarului fondului (1) In cazul in care depozitarul este tras la raspundere pentru nerespectarea obligatiilor lui, hirtiile de valoare (cotele de participare) apartinind fondului de investitii si aflate la depozitar in posesiune nominativa nu pot fi urmarite. (2) In cazul in care depozitarul este declarat falit, hirtiile de valoare (cotele de participare) apartinind fondului de investitii si aflate la depozitar in posesiune nominativa nu pot fi incluse in masa de concurs a depozitarului care se lichideaza. Articolul 24. Activitatea registratorului fondului (1) Registratorul fondului tine registrul actionarilor fondului de investitii in conformitate cu Legea privind societatile pe actiuni, legislatia cu privire la hirtiile de valoare, regulamentul privind plasarea si rascumpararea actiunilor fondului mutual sau pe intervale si cu contractul de tinere a registrului actionarilor. (2) Registratorul fondului nu poate fi o persoana afiliata fondului, managerului, auditorului fondului sau unui membru al consiliului fondului. Capitolul VIII AUDITORUL FONDULUI Articolul 25. Activitatea auditorului fondului (1) Auditor al fondului poate fi numai persoana care dispune de licenta pentru activitate de audit al activitatii participantilor profesionisti la piata valorilor mobiliare. Auditorul fondului efectueaza controale obligatorii si initiate ale activitatii financiar-investitionale a fondului de investitii in conformitate cu Legea cu privire la activitatea de audit, Legea privind societatile pe actiuni, prezenta lege, legislatia cu privire la hirtiile de valoare si cu contractul privind controlul de audit. [Alin. 1 compl. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) Bilantul activitatii fondului de investitii se supune controlului de audit obligatoriu anual, iar activitatea investitionala a fondului - controlului de audit obligatoriu trimestrial. [Alin. 2 in red. Legea N 804-XV din 5.02.2002] (3) In cadrul controlului activitatii fondului de investitii timp de un an, auditorul fondului va verifica si va confirma prin avizul sau: a) darea de seama financiara a fondului; b) documentatia evidentei analitice a hirtiilor de valoare (cotelor de participare) apartinind fondului si aflate in posesiunea nominativa a depozitarului; c) calculul valorii activelor nete ale fondului, al preturilor de plasare si de rascumparare a actiunilor fondului, al cuantumului remuneratiei platite managerului, depozitarului si registratorului fondului; d) darile de seama specializate ale fondului; e) proiectul darii de seama a fondului, care se da publicitatii; f) alta documentatie contabila prevazuta de legislatie sau de contractul privind controlul de audit. (4) Daca auditorul depisteaza cazuri de incalcare de catre fondul de investitii, de catre manager, depozitar sau registrator a prevederilor legislatiei, statutului, regulamentelor fondului, prospectului de emisiune a actiunilor fondului ori a clauzelor contractelor incheiate de fond cu managerul, cu depozitarul sau cu registratorul sau depisteaza prejudicii cauzate fondului, el este obligat, in termen de cel mult 5 zile de la data incheierii controlului, sa informeze in scris despre aceasta fondul de investitii, managerul fiduciar si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. [Alin. 4 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] Articolul 26. Restrictii asupra activitatii auditorului fondului (1) Auditorul fondului nu poate fi o persoana afiliata fondului, managerului, depozitarului, registratorului fondului sau unui membru al consiliului fondului. (2) Auditorul fondului nu poate: a) sa detina nici un fel de drepturi asupra patrimoniului fondului, managerului, depozitarului, registratorului fondului sau persoanelor afiliate lor agenti economici si persoanelor afiliate membrilor consiliului fondului agenti economici; b) sa incheie cu fondul, managerul, depozitarul, registratorul fondului, membrii consiliului fondului sau cu persoanele afiliate acestora alte contracte decit cele prevazute de prezenta lege. Capitolul IX EVIDENTA, DARILE DE SEAMA SI DEZVALUIREA INFORMATIEI Articolul 27. Evidenta si sistemul de dari de seama (1) Fondul de investitii, prin intermediul managerului fiduciar, organizeaza evidenta contabila a activitatii sale, intocmirea si prezentarea darilor de seama financiare, statistice si specializate in modul stabilit de Legea contabilitatii, de prezenta lege si de alte acte normative. [Alin. 1 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (2) Darile de seama specializate ale fondului de investitii vor include: a) darea de seama privind circulatia actiunilor plasate de fond; b) darea de seama privind investitiile fondului in hirtiile de valoare ale fiecarui emitent; c) darea de seama privind valoarea totala si structura investitiilor fondului; d) darea de seama privind modificarea valorii activelor nete ale fondului; e) darea de seama privind veniturile si cheltuielile fondului; f) darea de seama privind eficienta financiara a investitiilor fondului; g) lista membrilor consiliului fondului, cu indicarea numarului si cotei actiunilor fondului ce le apartin; h) lista persoanelor afiliate fondului, managerului, depozitarului, registratorului si auditorului fondului, membrilor consiliului fondului, continind date privind respectarea de catre persoanele afiliate mentionate a restrictiilor stabilite de prezenta lege; i) date privind evenimentele ce s-au rasfrint sau pot sa se rasfringa simtitor asupra activitatii fondului; j) alte date prevazute de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. (3) Continutul darilor de seama specializate ale fondului de investitii, modul lor de intocmire si termenele de prezentare se stabilesc de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. Articolul 28. Dezvaluirea informatiei (1) In plus la documentele enumerate la art.92 alin.(1) din Legea privind societatile pe actiuni, creditorii si actionarii fondului de investitii vor avea acces liber la contractele cu depozitarul fondului. (2) Persoanele indicate la art.27 alin.(2) lit.h) vor prezenta, in conformitate cu legislatia cu privire la hirtiile de valoare, datele privind respectarea (nerespectarea) de catre ele a restrictiilor stabilite de prezenta lege. (3) Fondul de investitii este obligat sa publice trimestrial darea de seama financiara si darile de seama specializate privind activitatea sa. (4) Continutul si termenele publicarii darii de seama financiare si darilor de seama specializate ale fondului de investitii sint stabilite de legislatia cu privire la hirtiile de valoare. Capitolul X REORGANIZAREA FONDURILOR DE INVESTITII. DISPOZITII FINALE SI TRANZITORII Articolul 29. Restrictii asupra reorganizarii fondurilor de investitii (1) Participanti la reorganizarea fondurilor de investitii prin fuzionare, asociere pot fi numai fondurile de investitii. [Alin. 1 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (2) La reorganizarea fondului de investitii prin divizare, separare pot fi create numai fonduri de investitii. [Alin. 2 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] (3) Fondul de investitii este in drept sa se reorganizeze, inclusiv pe calea transformarii, numai in fond de investitii, fara drept de a-si modifica statutul juridic. [Alin. 3 in red. Legii N 804-XV din 5.02.2002] (4) Contractul de fuzionare, asociere se semneaza de toti fondatorii fondurilor de investitii ce sint implicate in fuzionare (asociere) sau de reprezentantii imputerniciti ai acestora si va corespunde prevederilor art.33 din Legea privind societatile pe actiuni, precum si va stabili modul si proportiile convertirii actiunilor aflate in circulatie ale fondurilor de investitii antrenate in fuziune (asociere) in actiuni ale fondului de investitii recent creat. [Alin. 4 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Alin.4 art.29 introdus prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] (5) Principalele clauze ale contractului de fuziune, asociere a fondurilor de investitii, precum si imputernicirile reprezentantilor lor vor fi aprobate de adunarile generale ale actionarilor fondurilor de investitii antrenate in fuziune, asociere, la propunerea consiliilor fondurilor de investitii mentionate. [Alin. 5 modif. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] [Alin.5 art.29 introdus prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] (6) Proportiile convertirii actiunilor aflate in circulatie ale fondurilor de investitii ce se asociaza in actiunile emisiunii suplimentare ale fondului de investitii care continua sa functioneze dupa asociere, se stabilesc de adunarile generale ale actionarilor fondurilor de investitii antrenate in asociere, pornindu-se de la valoarea nominala sau de piata a actiunilor convertite sau de la alte criterii stabilite de catre adunarile generale mentionate. [Alin.6 art.29 introdus prin Legea nr.1141-XIV din 14.07.2000] Articolul 30. Societatile pe actiuni a caror activitate contine caracteristici ale activitatii fondului de investitii (1) Societatea pe actiuni a carei activitate contine unele caracteristici ale activitatii fondului de investitii, insa nu are licenta respectiva a Comisiei de stat pentru piata hirtiilor de valoare ori hotarirea acestei comisii despre faptul ca activitatea sa nu reprezinta activitate a fondului de investitii, este obligata sa-si inceteze sau sa-si suspende activitatea pina la obtinerea licentei sau a hotaririi comisiei indicate, daca: a) activitatea societatii contine caracteristici stabilite la art.2 alin.(1) lit.a) si lit.b); si b) cota hirtiilor de valoare ale altor emitenti in activele totale ale acesteia constituie 35 la suta si mai mult in decursul unui trimestru al anului financiar. (2) Neexecutarea prevederilor alin.(1) de catre societatea pe actiuni a carei activitate contine unele caracteristici ale fondului de investitii constituie temei pentru incetarea activitatii acestei societati pe actiuni, in conformitate cu art.32 alin.(2) lit.c) din Legea cu privire la antreprenoriat si intreprinderi. (3) Prevederile prezentului articol nu sint aplicabile societatilor pe actiuni definite la art.2 alin.(3). Articolul 31. Modul si termenele de reorganizare a fondurilor de investitii pentru privatizare (1) Fondurile de investitii pentru privatizare, in termen de pina la 1 iulie 1998, sint obligate sa se reorganizeze, in modul stabilit de Guvern, in fonduri de investitii mutuale, pe intervale sau nemutuale. (2) In scopul reorganizarii, fondurile de investitii pentru privatizare, pina la 1 ianuarie 1998: vor pune contractele cu depozitarii, registratorii si auditorii in concordanta cu prezenta lege; vor prezenta Comisiei de stat pentru piata hirtiilor de valoare declaratiile despre reorganizarea lor, aprobate de consiliile fondurilor in conformitate cu hotaririle adunarilor generale ale actionarilor; vor incheia contracte cu manageri persoane juridice. Pina la incheierea unui asemenea contract, functiile managerului pot fi exercitate de o persoana fizica pe baza contractului de munca. (3) Pina la reorganizare, fondurile de investitii pentru privatizare vor efectua tranzactii de vinzare-cumparare si de schimb al hirtiilor de valoare ale altor emitenti, precum si tranzactii de achizitionare a actiunilor plasate de fonduri, numai prin bursa de valori. (4) La inregistrarea majorarii capitalului social al fondului de investitii pentru privatizare ca rezultat al finalizarii emisiunii de actiuni proprii, dupa incheierea privatizarii contra bonuri patrimoniale, taxa de timbru nu se percepe. (5) In cazul cind dupa reorganizare, conform prevederilor alin.(1) din prezentul articol, fondul de investitii activeaza ineficient sau nu plateste dividende actionarilor sai, actiunea licentei fondului se suspenda si se propune actionarilor sa numeasca, in termen de 2 luni, un alt manager fiduciar. Daca in acest termen actionarii nu iau decizia de rigoare, managerul fiduciar este desemnat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. [Alin. 5 introd. prin Legea N 804-XV din 5.02.2002] Articolul 32. Punerea in aplicare a prezentei legi (1) Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii. (2) Pina la punerea actelor juridice in vigoare pe teritoriul Republicii Moldova in concordanta cu prezenta lege, ele se aplica dupa intrarea in vigoare a acestei legi in masura in care nu-i contravin. (3) Fondurile de investitii pentru privatizare care, pina la 1 iulie 1998, nu vor executa prevederile art.31 alin.(1) urmeaza sa fie lichidate potrivit hotaririi adunarii generale a actionarilor sau a instantei de judecata. (4) Guvernul, pina la 1 septembrie 1997: va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislatiei in corespundere cu prezenta lege; va pune actele sale normative in concordanta cu prezenta lege; va adopta acte normative care vor asigura executarea prezentei legi. (5) Se propune Presedintelui Republicii Moldova sa abroge Regulamentul provizoriu al fondului de investitii, aprobat prin Decretul nr.50 din 18 februarie 1994 cu privire la formarea infrastructurii privatizarii. PRESEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru MOTPAN Chisinau, 5 iunie 1997. Nr. 1204-XIII. -