LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la fondurile nestatale de pensii Nr.329-XIV din 25.03.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.87-89 din 12.08.1999 ---------- Parlamentul adopta prezenta lege organica. Capitolul I DISPOZITII GENERALE Articolul 1. Obiectul prezentei legi Prezenta lege determina modul de constituire, functionare si incetare a activitatii fondurilor nestatale de pensii, de exercitare a controlului de stat al activitatii acestora. Articolul 2. Notiuni principale In sensul prezentei legi, notiunile de mai jos au urmatoarele semnificatii: fond nestatal de pensii, denumit in continuare fond, - organizatie necomerciala care se ocupa cu colectarea si evidenta contributiilor financiare depuse benevol de persoane fizice sau juridice fie in numele acestora si care asigura sporirea acestor mijloace pentru plata pensiei suplimentare; membru al fondului (beneficiar) - persoana fizica care depune contributii sau in numele careia o alta persoana ori patronul face defalcari in fond si care are dreptul sa primeasca pensie suplimentara; contributii - mijloace banesti depuse sau transferate la contul de pensie al beneficiarului; contract de pensie individual - contract, incheiat intre o persoana fizica si fond, privind aderarea acestei persoane la planul de pensii al fondului; contract de pensie colectiv - contract, incheiat intre patron si fond, privind aderarea salariatilor la planul de pensii al fondului; plan de pensii - reguli, elaborate de fond si aprobate de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii, care stipuleaza conditiile depunerii, acumularii mijloacelor banesti, investirii activelor, modul de plata a pensiei suplimentare etc.; directia fondului - organul superior al fondului, responsabil de administrarea activitatii lui si de corespunderea acestuia prevederilor legislatiei; comisia fondului - organ de control al indeplinirii obligatiilor prevazute in contractul de pensie colectiv; depozitarul activelor fondului - banca care detine autorizatia Bancii Nationale a Moldovei de a desfasura activitati financiare si care determina modul de primire a mijloacelor banesti si pastreaza activele fondului; [Subalin. 9 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] managerul activelor fondului - banca care detine autorizatia Bancii Nationale a Moldovei de a desfasura activitati financiare, societatea de asigurari, compania broker, compania manager sau fondul de investitii, care detin licenta de gestiune a activelor fondului; [Subalin. 10 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] anuitate - suma de bani acumulata de membrul fondului si platita lui in conformitate cu prevederile prezentei legi; Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii, denumit in continuare Inspectorat, - organ de specialitate pe linga Ministerul Finantelor, care efectueaza, in afara de functiile in domeniul asigurarilor, supravegherea activitatii fondurilor nestatale de pensii in conformitate cu prezenta lege si cu alte acte normative; [Subalin. 12 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] actuar - specialist independent cu studii statistice, matematice sau economice, titular al unui certificat de calificare eliberat, in conformitate cu regulamentul aprobat de Guvern, de Comisia de atestare de pe linga Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii, ce ii confera dreptul de a efectua calcule si estimari actuariale; [Subalin. 13 introd. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] evaluare actuariala - totalitatea calculelor si estimarilor efectuate de catre actuar pentru a confirma posibilitatea fondului sau societatii de asigurari de a-si onora obligatiile fata de membrii (beneficiarii) fondului si, respectiv, asiguratii sai. [Subalin. 14 introd. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 3. Principiile si scopul infiintarii fondului (1) Fondul se infiinteaza pe principii benevole, in scopul ameliorarii situatiei materiale a cetatenilor la batrinete prin plata pensiei suplimentare. (2) Fondul isi desfasoara activitatea independent de sistemul public de asigurari sociale obligatorii, in baza prezentei legi si altor acte normative. (3) Venitul investitional obtinut nu constituie proprietate a fondului si se utilizeaza exclusiv in interesele beneficiarilor lui, dupa retinerea tuturor cheltuielilor administrative, dar nu mai mult de 10% din venitul investitional. Articolul 4. Tipurile fondurilor (1) Fondurile sint de tip inchis si de tip deschis. (2) Fondurile de tip inchis si de tip deschis se infiinteaza in baza contractului de constituire si pot avea unul sau citeva planuri de pensii. [Alin. 3 excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] [Numer. modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (3) Membri ai fondului de tip inchis pot fi numai persoanele care, la momentul aderarii la planul de pensii, sint salariati ai unui sau citorva dintre fondatorii fondului. (4) La planul de pensii al fondului de tip deschis poate adera orice persoana fizica, atit direct, cit si prin intermediul patronului care incheie cu fondul contract de pensie colectiv, in modul prevazut de prezenta lege. Articolul 5. Denumirea fondului (1) Denumirea completa a fondului va cuprinde: a) cuvintele "fond nestatal de pensii" sau initialele "F.N.P."; b) denumirea concreta a fondului, ce permite a-l deosebi de celelalte fonduri. (2) Denumirea completa a fondului poate sa cuprinda si alte date care nu sint in contradictie cu legislatia. Articolul 6. Sediul fondului (1) Sediu al fondului este considerat sediul organului sau executiv, indicat in statutul fondului. (2) Fondul trebuie sa aiba adresa pentru relatii. Articolul 7. Deponentii si beneficiarii (1) Deponent al fondului se considera persoana fizica sau juridica care a incheiat cu fondul un contract de pensie individual sau colectiv, in corespundere cu care persoana respectiva efectueaza depuneri in folosul beneficiarului fondului. (2) Beneficiar al fondului se considera persoana fizica in folosul careia se fac depuneri si se plateste pensie suplimentara. (3) Deponent persoana fizica si beneficiar al fondului poate fi una si aceeasi persoana. Articolul 8. Contul de pensie (1) Contul de pensie este documentul financiar principal ce reflecta depunerea contributiilor, incasarea venitului investitional, defalcarile pentru cheltuielile administrative si se deschide fiecarui beneficiar sub forma de cont de pensie individual sau beneficiarilor sub forma de cont de pensie solidar. (2) Mijloacele reflectate in contul de pensie constituie proprietate a beneficiarului. (3) Modul de tinere a conturilor de pensie se stabileste in statutul fondului, care se aproba de Inspectorat. Capitolul II CONSTITUIREA SI INREGISTRAREA FONDULUI Articolul 9. Constituirea fondului Fondul se constituie cu acordul Inspectoratului prin incheierea contractului de constituire. Articolul 10. Fondatorii (1) Fondatori ai fondului de tip inchis pot fi orice persoane fizice sau juridice, inregistrate in calitate de intreprinzatori in conformitate cu legislatia in vigoare, care corespund criteriilor stabilite de Guvern. [Alin. 1 in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] (2) Fondatori ai fondului de tip deschis pot fi: a) bancile care detin autorizatia Bancii Nationale a Moldovei de a desfasura activitati financiare; [Lit. a) modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] b) societatile de asigurari, inregistrate in Republica Moldova, care detin licenta pentru desfasurarea activitatii de asigurare, eliberata in conformitate cu legislatia in vigoare. [Lit. b) modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (3) Numarul fondatorilor fondului nu este limitat. (4) Fondul poate fi infiintat si de un singur fondator. Articolul 11. Contractul de constituire (1) Contractul de constituire stabileste conditiile activitatii comune a fondatorilor in vederea infiintarii fondului. (2) Contractul de constituire va cuprinde: a) denumirile, sediul fondatorilor, locul inregistrarii de stat a acestora, numerele certificatelor de inregistrare, datele eliberarii lor, precum si alte date necesare despre fondatori; [Lit. a) in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] b) denumirea completa si prescurtata a fondului care se infiinteaza, tipul si sediul lui; c) scopul si obiectul de activitate ale fondului; d) modul si termenele de infiintare a fondului, obligatiile fondatorilor si raspunderea acestora; e) lista fondatorilor imputerniciti sa depuna cererea de inregistrare a fondului; f) marimea capitalului initial al fondului si modul de transmitere a acestui capital. [Lit. f) introd. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (3) Contractul de constituire poate cuprinde si alte date ce nu sint in contradictie cu legislatia. (4) Contractul de constituire va fi semnat de toti fondatorii si autentificat in modul stabilit de legislatie. (5) Decizia de infiintare a fondului de catre o singura persoana se intocmeste sub forma de declaratie de constituire a fondului. Declaratia va cuprinde aceleasi date si se va perfecta in acelasi mod ca si contractul de constituire. Articolul 12. Statutul fondului (1) Fondatorii fondului adopta statutul fondului, care va cuprinde: a) indicarea tipului fondului; b) obligatiile si raspunderea fondului fata de membrii sai; c) procedura de incheiere si reziliere a contractului cu privire la aderarea la planul de pensie si de sistare a participarii la el; d) modul de constituire si desfasurare a activitatii organelor de conducere ale fondului; e) modul de tinere a conturilor de pensie ale membrilor fondului; f) modul de acoperire a cheltuielilor administrative ale fondului; g) alte date ce tin de activitatea fondului si care nu sint in contradictie cu legislatia; h) modul de reorganizare si lichidare a fondului. [Lit. h) introd. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (2) Statutul fondului se aproba de Camera Inregistrarii de Stat a Departamentului Tehnologii Informationale in termen de 30 de zile de la data depunerii documentelor de constituire. [Alin. 2 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (3) Modificarile si completarile operate in statutul fondului se efectueaza cu respectarea conditiei prevazute la alin.(2) si nu trebuie sa inrautateasca situatia beneficiarilor fondului sau sa le limiteze drepturile. Articolul 13. Inregistrarea fondului (1) Inregistrarea de stat a fondului se efectueaza de catre Camera Inregistrarii de Stat a Departamentului Tehnologii Informationale in conformitate cu legislatia in vigoare. [Alin. 1 in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] (2) Fondul dobindeste statut de persoana juridica din momentul inregistrarii de stat. Capitolul III ACTIVITATEA FONDULUI Articolul 14. Incheierea contractului de pensie (1) Relatiile dintre deponent, beneficiar si fond se reglementeaza prin contractul de pensie, incheiat intre deponent si fond, in virtutea caruia partile isi realizeaza obligatiile in folosul beneficiarului in corespundere cu planul de pensie ales. (2) Contractul de pensie va cuprinde: a) denumirea partilor; b) obiectul contractului; c) drepturile si obligatiile partilor; d) planul de pensii; e) raspunderea partilor in caz de nerespectare a obligatiilor; f) termenul de valabilitate si conditiile de reziliere a contractului; g) modul de solutionare a litigiilor; h) datele de identificare ale partilor. (3) Contractul de pensie poate prevedea si alte cerinte ce nu sint in contradictie cu legislatia. (4) Forma contractului de pensie si modul de incheiere a acestuia se stabilesc prin acte emise de Inspectorat. (5) Contractul de pensie trebuie sa corespunda conditiilor generale de valabilitate a tranzactiei, prevazute de legislatia civila. (6) Modul de inregistrare a contractelor de pensie se stabileste de Guvern. [Alin. 6 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 15. Contractul de pensie individual (1) Contractul de pensie individual se incheie intre o persoana fizica si fond privind aderarea persoanei respective la planul de pensii al fondului. (2) Responsabila de incheierea si evidenta contractelor de pensie individuale este directia fondului de tip deschis. Articolul 16. Contractul de pensie colectiv (1) Contractul de pensie colectiv se incheie intre patron si fond privind aderarea salariatilor la planul de pensii al fondului. (2) Contractul de pensie colectiv privind obtinerea calitatii de membru al fondului de tip inchis sau deschis se incheie in cazurile: a) infiintarii de catre patron a unui fond pentru salariatii sai; b) participarii patronului in calitate de fondator la un fond de tip deschis, incheind un contract de aderare cu propriul plan de pensii; c) aderarii patronului la un fond de tip deschis. (3) La infiintarea de catre patron pentru salariatii sai a unui fond de tip inchis, dreptul de aderare la planul de pensii al fondului se extinde asupra tuturor salariatilor unitatii economice in cauza in corespundere cu conditiile prevazute in planul de pensii. (4) Deponentii si beneficiarii asupra carora se extind prevederile alin.(3) se afla in conditii egale. Orice discriminare dupa deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau de origine sociala nu se admite. Articolul 17. Nulitatea contractului Contractul de pensie individual sau colectiv care contravine prevederilor prezentei legi si altor acte normative este nul. Articolul 18. Planul de pensii (1) Baza contractului de pensie o constituie planul de pensii. (2) Planul de pensii va cuprinde: a) denumirea planului de pensii; b) numele si prenumele persoanelor responsabile de administrarea si executarea planului de pensii, atributiile acestora; c) conditiile de participare si de sistare a participarii la planul de pensii; d) modul de depunere a contributiilor si raspunderea in caz de incalcare a lui; e) modul de tinere a conturilor de pensii, de evidenta a contributiilor si activelor de pensii; f) regulile de investire a activelor fondului; g) modul de distribuire a venitului investitional; h) virsta la care se acorda dreptul de a primi pensie suplimentara; i) modul de plata a pensiei suplimentare; j) modul de acoperire a cheltuielilor administrative ale fondului si de informare a membrilor planurilor de pensii despre active si cheltuieli; k) alte date. Articolul 19. Aderarea la planul de pensii (1) Aderarea la planul de pensii este benevola. (2) Membrul fondului care a aderat la un plan de pensii are dreptul la active de pensii. (3) Membrul fondului poate participa la planul de pensii fie de sine statator, incheind cu fondul contract de pensie individual, fie prin intermediul patronului sau care a incheiat cu fondul contract de pensie colectiv. [Alin. 4 excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 20. Retragerea calitatii de membru al fondului (1) In cazul cind patronul, avind acordul neconditionat al comisiei fondului, intentioneaza sa rezilieze contractul de pensie colectiv in scopul de a transfera activele de pensii ale salariatilor in alt fond, el trebuie sa depuna la directia fondului si la Inspectorat o cerere cu cel putin 6 luni inainte. (2) In cazul rezilierii contractului individual de munca incheiat cu salariatul, cererea patronului cu privire la transferul activelor de pensii ale salariatului in alt fond se depune la directia fondului la sfirsitul anului calendaristic. (3) In cazul retragerii calitatii de membru al fondului, transferul activelor de pensii ale solicitantului in alt fond se efectueaza la cererea acestuia depusa cu cel putin o luna inainte de rezilierea contractului de pensie. Cererea se depune la directia fondului al carui membru a fost sau, dupa caz, la comisia fondului respectiv daca solicitantul participase la planul de pensii conform contractului de pensie colectiv. (4) In toate cazurile in care cererea privind transferul activelor de pensii se prezinta patronului care face defalcari in fond in numele salariatilor, transferul se efectueaza numai cu acordul Inspectoratului. Capitolul IV DREPTURI SI OBLIGATII Articolul 21. Drepturile deponentului si ale beneficiarului (1) Deponentul si beneficiarul fondului sint in drept: a) sa primeasca trimestrial informatii cu privire la starea contului de pensie; b) sa transfere mijloacele aflate la contul de pensie in alte fonduri in modul si in conditiile prevazute in contractul de pensie; c) sa conteste actiunile fondului, ale organelor lui si ale persoanelor cu functii de raspundere in modul stabilit de legislatie; d) sa beneficieze de alte drepturi prevazute de legislatie, planul de pensii si contractul de pensie. (2) Beneficiarul este in drept sa sisteze participarea sa la planul de pensii respectiv si sa ceara transferul activelor sale in alt plan de pensii. Un astfel de transfer este posibil o singura data pe an, conform rezultatelor activitatii fondului la incheierea exercitiului financiar. Articolul 22. Obligatiile fondului Fondul este obligat: a) sa-si desfasoare activitatea in corespundere cu statutul; b) sa aduca la cunostinta deponentilor si beneficiarilor planurile de pensii; c) cel putin o data in trimestru, sa ofere deponentilor si beneficiarilor informatii cu privire la starea conturilor de pensie; d) sa transfere, la cererea deponentului sau a beneficiarului, mijloacele aflate la contul de pensie in alt fond conform conditiilor contractului de pensie; e) sa nu ia in mod unilateral decizii ce inrautatesc situatia deponentilor si beneficiarilor. Articolul 23. Nedivulgarea informatiei Fondul garanteaza nedivulgarea informatiei privind starea conturilor de pensie si plata pensiei suplimentare. Aceasta informatie poate fi transmisa unui tert la cererea organelor de drept sau fiscale in cazurile prevazute de legislatie. Capitolul V ORGANELE DE CONDUCERE ALE FONDULUI Articolul 24. Directia fondului (1) Organul superior de conducere al fondului este directia fondului. (2) Directia raspunde de conducerea activitatii fondului si de corespunderea acesteia legislatiei, statutului, planurilor de pensii si instructiunilor emise de Inspectorat. (3) Directia fondului este compusa din cel putin 2 membri. In cazul fondului de tip deschis, membrii directiei sint numiti de catre fondator (fondatori). In cazul fondului de tip inchis, directia se alege dintr-un numar egal de reprezentanti ai fondatorului (fondatorilor) si ai membrilor fondului. (4) Membrii directiei fondului se aleg pe un termen de 3 ani, cu dreptul de a fi realesi. (5) Directia fondului: a) ia decizii cu privire la indeplinirea sarcinilor si obiectivelor statutare ale fondului; b) informeaza beneficiarii despre drepturile si obligatiile lor; c) alege din rindurile membrilor sai presedintele si vicepresedin- tele directiei; d) alege managerul, depozitarul activelor fondului si auditorul; e) exercita alte atributii in conformitate cu regulamentul fondului. (6) Directia fondului este in drept sa acorde imputerniciri managerului activelor in vederea administrarii fondului si activitatii lui curente, cu conditia ca acesta sa corespunda cerintelor prevazute de prezenta lege, de regulamentele si instructiunile emise de Inspectorat. Articolul 25. Comisia fondului (1) Comisia fondului se constituie de catre patron in comun cu salariatii care au aderat la fondul de tip deschis, in conformitate cu contractul de pensie colectiv si cu planul de pensii. (2) Numarul de comisii constituite in cadrul unui fond trebuie sa fie egal cu numarul de contracte de pensie colective incheiate cu fondul respectiv. (3) Comisia fondului se constituie cu cel putin 3 zile inainte de inceperea procedurii de aderare la fondul de tip deschis. (4) Comisia fondului se compune din cel putin 2 membri care reprezinta, pe baze de paritate, patronul si salariatii. (5) Reprezentantii in comisie din rindurile salariatilor nu pot fi contestati de catre patron. (6) Patronul este in drept sa exercite atributiile de reprezentant in comisie personal sau sa delege aceste atributii altei persoane. (7) Modul de functionare a comisiei fondului este stabilit prin regulament aprobat de Guvern. Articolul 26. Atributiile comisiei fondului (1) Comisia fondului: a) asigura directia fondului cu informatie necesara pentru indeplinirea planurilor de pensii; b) apara interesele membrilor fondului in fata directiei si tertei parti; c) exercita, in limitele competentei sale, controlul asupra respectarii de catre fond, patron si salariati a obligatiilor prevazute in contractul de pensie colectiv; d) informeaza la timp salariatii si patronii despre indeplinirea contractului de pensie colectiv si despre defalcarile in fond; e) o data in semestru prezinta directiei fondului dare de seama privind indeplinirea planului de pensii. (2) Comisia fondului este in drept sa ceara directiei fondului: a) modificarea si completarea, dupa caz, a regulilor si dispozi- tiilor emise de fond; b) luarea masurilor de prevenire a pierderilor in procesul de investire a mijloacelor banesti. Capitolul VI ACTIVELE FONDULUI Articolul 27. Evaluarea activelor fondului (1) Evaluarea activelor fondului se efectueaza cel putin o data pe luna in termenele stabilite de Inspectorat. (2) Fondul, dupa expirarea a 24 de luni de la inceputul acumularii activelor, va calcula trimestrial rentabilitatea lor. Articolul 28. Depozitarul activelor fondului (1) Fondul alege depozitarul caruia ii va incredinta pastrarea activelor sale pe baza contractului de depozit. (2) Depozitar al activelor fondului poate fi o banca ce detine autorizatia Bancii Nationale a Moldovei de a accepta depozite de la persoane fizice. (3) Depozitarul activelor fondului: a) primeste direct la conturile fondului mijloace banesti, primeste si pastreaza valorile mobiliare, certificatele de depozit si documentele de plata, alte documente ce confirma existenta mijloacelor banesti si a altor valori, executa dispozitiile cu privire la transferul activelor fondului; b) opereaza decontari de mijloace banesti, primeste si transmite valorile mobiliare ce tin de operatiile efectuate de managerul activelor; c) exercita controlul asupra respectarii de catre managerul activelor fondului a prevederilor prezentei legi, regulilor de investire a activelor prevazute in planul de pensii, asupra altei activitati a managerului ce necesita licenta respectiva; d) prezinta directiei fondului datele calculului si evidentei cotelor de active ce revin fiecarui membru al planului de pensii, indiferent de faptul daca acesta a incheiat contract de pensie individual sau colectiv. (4) Incheierea intre directia fondului si depozitarul activelor a contractului de depozit, modificarea si completarea contractului si rezilierea acestuia se efectueaza de comun acord cu Inspectoratul. (5) In fondul de tip inchis, depozitarul activelor nu poate fi persoana afiliata a fondatorului fondului. (6) Modul de calcul si de evidenta a activelor se stabileste de fiecare fond in parte si devine obligatoriu dupa aprobarea lui de catre Inspectorat. Articolul 29. Managerul activelor fondului (1) Gestiunea activelor fondului, investirea contributiilor si venitului investitional se efectueaza de catre managerul activelor care detine licenta eliberata de Camera de Licentiere. [Alin. 1 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (2) Fondul are dreptul sa aleaga de sine statator managerul activelor. (3) In fondul de tip inchis, managerul activelor nu poate fi persoana afiliata a fondatorului fondului. (4) Managerul activelor fondului: a) asigura realizarea politicii investitionale stabilite de fond si corespunderea ei prevederilor prezentei legi, efectueaza operatii cu activele fondului; b) este responsabil de corectitudinea si legalitatea operatiilor cu activele de pensii; c) informeaza regulat fondul referitor la dinamica situatiei sale financiare. (5) Conditiile de investire a activelor fondului se stabilesc in contractul incheiat intre fond si managerul activelor. Articolul 30. Licenta de gestiune a activelor fondului (1) Licenta de gestiune a activelor fondului se elibereaza in baza cererii depuse de catre fond la Camera de Licentiere. La cerere se anexeaza documentele prevazute de legislatia in vigoare. [Alin. 1 in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] (2) Pentru obtinerea licentei de gestiune a activelor fondului, pretendentul la exercitarea atributiilor de manager al activelor depune, intr-un cont special la banca propusa de Banca Nationala a Moldovei, o suma in lei moldovenesti echivalenta cu cel putin 250 mii dolari S.U.A. Aceasta suma se prevede a fi folosita pentru repararea, in baza deciziei instantei judecatoresti, a eventualului prejudiciu cauzat de actiunile ilegale sau neprofesioniste ale persoanelor cu functii de raspundere ale managerului. [Alin. 3 excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] [Numer. modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] (3) Activele proprii ale managerului trebuie sa constituie cel putin 1% din valoarea totala a activelor fondului. (4) Modul de eliberare a licentei de gestiune a activelor fondului si de supraveghere a activitatii managerului se stabileste de legislatia in vigoare. [Alin. 4 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 31. Garantii pentru membrii fondului (1) Mijloacele banesti depuse de membrul fondului constituie proprietate a lui si se transfera la contul individual de pensii al acestuia. (2) Membrul fondului are drepturi asupra intregii sume acumulate la contul sau de pensie. (3) Activele de pensii acumulate la conturile de pensie individuale nu constituie proprietate a managerului sau a depozitarului activelor fondului. (4) In caz de faliment al fondului sau depozitarului, mijloacele ce apartin membrilor fondului trebuie sa fie separate de mijloacele fondului sau ale depozitarului. (5) Mijloacele beneficiarilor se utilizeaza strict in interesele acestora. Capitolul VII PLATA PENSIEI SUPLIMENTARE Articolul 32. Dreptul membrului fondului la alegerea furnizorului anuitatii (1) Membrul fondului este liber sa aleaga furnizorul anuitatii. (2) Fondul va transfera mijloacele banesti acumulate de membrul fondului catre furnizorul anuitatii de la care membrul respectiv doreste sa primeasca anuitatea, cu conditia ca el sa anunte despre aceasta cu cel putin 14 zile inainte de data retragerii lor. Articolul 33. Dreptul la alegerea procedeului de primire a anuitatii (1) Beneficiarul este in drept sa aleaga unul din urmatoarele procedee de primire a anuitatii: a) transferul la contul personal de asigurari sociale al beneficiarului deschis in fondul de pensii din sistemul public al asigurarilor sociale; b) plata in baza unei polite de asigurare procurata de la o societate de asigurari (anuitate pe viata); c) plata in numerar sau prin transfer nemijlocit pe contul beneficiarului. [Lit. c) in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] (2) Modul de transfer al mijloacelor banesti, acumulate de beneficiar, catre furnizorul anuitatii se stabileste de Inspectorat. Articolul 34. Transferul si plata activelor de pensii (1) Transferul sau plata catre beneficiar a activelor de pensii acumulate de acesta se efectueaza la implinirea virstei de pensionare. (2) Transferul sau plata activelor de pensii acumulate poate fi efectuata inainte de implinirea de catre beneficiar a virstei de pensionare in caz de: a) stabilire pe viata beneficiarului, in perioada de detinere a calitatii de membru al fondului, a gradului I de invaliditate; b) deces al membrului fondului. (3) In cazul cind membrul fondului a decedat inainte de implinirea virstei de pensionare, dreptul de a primi activele acumulate de el trece la mostenitorii lui in modul stabilit de legislatie. (4) Mostenitorii membrului fondului sint in drept: a) sa adereze la planul de pensii in limitele activelor mostenite; b) sa primeasca in numerar activele de pensii mostenite. Capitolul VIII INVESTIREA ACTIVELOR FONDULUI Articolul 35. Principiile de investire (1) Activele fondului se investesc in scopul maximizarii veniturilor rezultate din investitii, in folosul exclusiv al beneficiarilor, in conformitate cu prevederile prezentei legi si cu respectarea urmatoarelor principii de baza: a) securitatea activelor fondului; b) diversificarea investitiilor; c) mentinerea unei lichiditati adecvate a activelor. (2) In scopul realizarii principiilor mentionate la alin.(1), Inspectoratul va defini, pe baza unei consultante profesionale, domeniile si marimile concrete ale investitiilor, va determina modul de investire, persoanele responsabile de luarea deciziilor si realizarea investitiilor, precum si procedura luarii acestor decizii. Articolul 36. Domeniile de investire Activele fondului pot fi investite, cu respectarea prevederilor art.35 si art.37 si actelor normative privind reglementarile valutare, in: a) active monetare, inclusiv conturi bancare si depozite la banca care detine autorizatia Bancii Nationale a Moldovei de a desfasura activitati financiare cu care nu are incheiat acord ce prevede actiuni de remediere sau fata de care nu a fost emisa ordonanta respectiva a Bancii Nationale a Moldovei si al carei capital reglementat constituie in lei moldovenesti o suma echivalenta cu cel putin 5 milioane dolari S.U.A.; [Lit. a) modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] b) valori mobiliare de stat; c) valori mobiliare care sint inregistrate la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si sint cotate la bursa de valori; [Lit. d) excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] [Numer. modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] d) obligatiuni de stat emise de guverne straine, precum si de fonduri indexate straine, care au un rating international inalt in cazul existentei autorizatiei respective a Bancii Nationale a Moldovei; e) orice alte domenii de investitii prevazute de regulamentele emise de Inspectorat. Articolul 37. Conditiile de investire a activelor Investirea activelor, efectuata in conformitate cu art.36, trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte: a) in cazul prevazut la art.36 lit.c), pot fi investite cel mult 50% din valoarea totala a activelor fondului; [Lit. b) excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] [Numer. modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] b) in cazul prevazut la art.36 lit.e), pot fi investite cel mult 15% din valoarea totala a activelor fondului; c) in cazul unui singur emitent din domeniile de investire prevazute la art.36, pot fi investite: cel mult 5% din valoarea totala a activelor fondului; cel mult 5% din valoarea totala a activelor emitentului respectiv. Articolul 38. Fixarea procentului maxim al activelor investite (1) Inspectoratul este in drept sa fixeze procentul maxim al activelor fondului care pot fi investite intr-un domeniu concret de investire din cele mentionate la art.36. (2) Inspectoratul este in drept sa fixeze procentul maxim al activelor fondului care pot fi investite in valorile mobiliare ale unei societati pe actiuni concrete. (3) Inspectoratul nu este in drept sa fixeze procentul minim al activelor pe care fondul il poate investi. Articolul 39. Exercitarea dreptului de vot (1) Fondul are drept de vot la adunarile generale ale actionarilor societatilor pe actiuni in ale caror valori mobiliare au fost investite activele sale. (2) Fondul poate delega exercitarea dreptului de vot managerului sau depozitarului activelor fondului, dupa caz. (3) Dreptul de vot va fi exercitat exclusiv in folosul membrilor fondului. Articolul 40. Interdictii in investirea activelor (1) Activele fondului nu pot fi investite in: a) valori mobiliare care nu sint cotate si nici tranzactionate pe piete organizate; b) active care nu pot fi instrainate prin lege; c) active ale societatilor pe actiuni, care nu sint cotate pe o piata organizata si a caror evaluare este incerta; d) bunuri imobiliare sau orice drept legat de acestea; e) valori mobiliare emise de: fondatorii fondului; managerul activelor fondului; depozitarul activelor fondului; persoana afiliata. (2) Inspectoratul poate prevedea interdictii suplimentare in investirea activelor fondului in scopul protejarii intereselor membrilor lui. Articolul 41. Interdictii in operatiile cu activele Fondul nu este in drept: a) sa vinda activele sale; b) sa cumpere active; c) sa acorde imprumuturi sau garantii. Capitolul IX SUPRAVEGHEREA ACTIVITATII FONDURILOR Articolul 42. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii (1) Supravegherea activitatii fondurilor este efectuata de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii, infiintat pe calea reorganizarii Serviciului de stat pentru supravegherea asigurarilor. (2) Inspectoratul este un organ specializat pe linga Ministerul Finantelor, care isi desfasoara activitatea in conformitate cu Legea cu privire la asigurari si cu prezenta lege. (3) Concomitent cu exercitarea atributiilor in domeniul asigurarilor, Inspectoratul protejeaza interesele membrilor fondurilor. Articolul 43. Atributiile principale ale Inspectoratului (1) In domeniul supravegherii activitatii fondurilor, Inspectoratul: [Lit. a), b) excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] [Numer. modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] a) colaboreaza cu Banca Nationala a Moldovei, cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si cu alte organisme pentru a asigura eficienta supravegherii activitatii fondurilor; b) se ocupa cu problemele organizarii si dezvoltarii sistemului fondurilor nestatale de pensii; c) informeaza populatia cu privire la scopurile si principiile activitatii fondurilor; d) asigura elaborarea si emiterea regulamentelor, instructiunilor si altor acte privind activitatea fondurilor; e) desfasoara alte activitati in conformitate cu prezenta lege si cu regulamentul sau. (2) Activitatea Inspectoratului se reglementeaza de Guvern. Articolul 44. Structura organizatorica a Inspectoratului. Presedintele (1) Structura organizatorica a Inspectoratului se aproba prin hotarire a Guvernului, la propunerea presedintelui Inspectoratului. (2) Presedintele Inspectoratului se numeste si se revoca de Guvern. (3) Durata mandatului presedintelui Inspectoratului este de 7 ani, la expirarea caruia acesta poate fi numit pe un nou termen. Capitolul X EVIDENTA SI RAPOARTELE Articolul 45. Exercitiul financiar Exercitiul financiar al fondului incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie ale fiecarui an. Primul exercitiu financiar incepe la data infiintarii fondului. Articolul 46. Evidenta contabila (1) Fondul tine evidenta contabila si gestioneaza activitatea sa financiara in modul stabilit de Ministerul Finantelor. (2) Raportul financiar anual al fondului se confirma de catre un auditor extern. (3) Auditul activitatii financiare a fondului se efectueaza in modul stabilit de legislatie. (4) Fondul prezinta rapoarte statistice si financiare in modul stabilit. (5) In fiecare an, catre data de 1 martie, fondul pregateste un raport care include informatii privind starea activelor, mijloacele varsate pe contul sau pentru cheltuielile administrative si utilizarea acestor mijloace pe parcursul anului precedent. Raportul se publica in presa. (6) Fondul este obligat, concomitent cu raportul financiar, sa prezinte si un raport privind evaluarea actuariala a obligatiilor fondului fata de membrii (beneficiarii) sai. Evaluarea actuariala se efectueaza de catre actuar in conformitate cu cerintele si procedura stabilite de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor si Fondurilor Nestatale de Pensii. [Alin. 6 introd. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Capitolul XI REORGANIZAREA SI LICHIDAREA FONDULUI Articolul 47. Incetarea activitatii fondului (1) Activitatea fondului poate inceta in caz de reorganizare sau de lichidare a acestuia. (2) Reorganizarea si lichidarea fondului se efectueaza in conformitate cu legislatia in vigoare si statutul fondului. [Alin. 2 in red. Legii N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 48. Lichidarea fondului (1) Fondul poate fi lichidat in baza: a) deciziei directiei fondului, coordonate cu Inspectoratul, cu conditia executarii obligatiilor fata de deponenti si beneficiari; b) deciziei instantei judecatoresti, la cererea Inspectoratului. (2) Lichidarea fondului in conformitate cu alin.(1) lit.a) se efectueaza de catre comisia de lichidare, numita de directia fondului de comun acord cu Inspectoratul. (3) Drepturile financiare pe care le are beneficiarul la momentul lichidarii fondului isi mentin valabilitatea pina la satisfacerea lor definitiva. (4) Procedura de lichidare a fondului, precum si atributiile comisiei de lichidare sint reglementate de statutul fondului. [Alin. 4 modif. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] Articolul 49. Insolvabilitatea sau falimentul managerului, depozitarului activelor fondului, patronului (1) In caz de insolvabilitate sau de faliment al managerului sau depozitarului activelor fondului ori de retragere a licentei managerului, prin decizia Inspectoratului se numeste un nou manager sau depozitar. (2) In caz de insolvabilitate sau de faliment al patronului care face defalcari in fond, valabilitatea contractului de pensie colectiv se suspenda. (3) Contractul de pensie colectiv isi recapata valabilitatea daca noul patron preia drepturile si obligatiile fata de membrii fondului. Capitolul XII IMPOZITAREA. SOLUTIONAREA LITIGIILOR Articolul 50. Impozitarea Impozitarea contributiilor membrilor fondului si veniturilor investitionale se efectueaza in conformitate cu Codul fiscal. Articolul 51. Solutionarea litigiilor Litigiile aparute in legatura cu aplicarea prezentei legi se solutioneaza de catre Inspectorat si instantele judecatoresti in conformitate cu legislatia. Capitolul XIII INFRACTIUNI SI RASPUNDERI Articolul 52. Infractiuni In cadrul desfasurarii activitatii fondurilor, se considera infractiuni: a) darea unor informatii eronate sau refuzul de a da informatii despre investitii, starea activelor de pensii; b) includerea in rapoartele contabile a unor date eronate; c) prezentarea de catre beneficiar a unor documente false sau intocmite gresit in vederea primirii inainte de termen a mijloacelor acumulate; d) insusirea, in temeiul unor documente false sau intocmite gresit, a mijloacelor acumulate in fond; e) netransferarea de catre patron in fond a defalcarilor din salariul membrului fondului; f) divulgarea informatiei secrete de catre o persoana cu functii de raspundere a fondului; g) actiunea premeditata a managerului, depozitarului activelor fondului sau auditorului, ce a cauzat prejudicii membrilor fondului. Articolul 53. Raspunderi Pentru incalcarea prezentei legi si altor acte normative adoptate in corespundere cu ea, persoanele vinovate poarta raspundere materiala, disciplinara, administrativa sau penala conform legislatiei. Capitolul XIV DISPOZITII FINALE Articolul 54 Guvernul, in termen de 3 luni: a) va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea legislatiei in conformitate cu prezenta lege; b) va aduce actele sale normative in conformitate cu prezenta lege; c) va adopta, in baza prezentei legi, acte normative si alte documente in problemele infiintarii si functionarii fondurilor nestatale de pensii. [Alin. 2, 3 excl. prin Legea N 988-XV din 18.04.2002] PRESEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru DIACOV Chisinau, 25 martie 1999. Nr. 329-XIV. -